Veronika, o vacă din Austria, a demonstrat că bovinele pot folosi unelte cu scop precis. Studiu Current Biology

62607253

Comportamentul neobişnuit al unei vaci din Austria, pe nume Veronika, a atras atenţia comunităţii ştiinţifice.

Biologi austrieci au demonstrat, în premieră, că animalele domestice din această specie sunt capabile să folosească unelte în mod intenţionat.

Veronika obişnuieşte să apuce cu dinţii obiecte lungi, precum mături, crengi sau greble, pe care le utilizează pentru a se scărpina în zone greu accesibile. Observaţia a stat la baza unui studiu realizat de Alice Auersperg şi Antonio Osuna Mascaro, de la Universitatea de Medicină Veterinară din Viena, publicat luni în jurnalul ştiinţific Current Biology, potrivit agenţiei DPA, preluate de Agerpres.

Cercetătorii atrag atenţia că abilităţile cognitive ale animalelor de fermă sunt frecvent subestimate. În multe limbi, expresia „vacă proastă” este folosită ca insultă, însă Alice Auersperg susţine că realitatea este cu totul alta şi că aceste animale sunt mult mai inteligente decât se crede.

Veronika nu este o vacă destinată producţiei de lapte şi nici sacrificării. Ea trăieşte ca animal de companie alături de proprietarul său, fermier şi brutar din regiunea Carintia, în sudul Austriei, într-un mediu care i-a permis să interacţioneze liber cu diverse obiecte.

Citește și
Bărbat blocat într-un tomberon îngropat din „El Retiro”, salvat de pompieri. Au folosit „fălcile vieții”
Bărbat blocat într-un tomberon îngropat din „El Retiro”, salvat de pompieri. Au folosit „fălcile vieții”

Interesul cercetătorilor a fost stârnit după ce Auersperg a publicat, în urmă cu aproximativ un an, cartea „Spiritul inventiv al animalelor”. În urma apariţiei volumului, mai multe persoane i-au semnalat comportamente neobişnuite ale unor animale, iar printre acestea s-a aflat şi un videoclip cu Veronika.

„Veronika nu este un Einstein printre vaci”

Pentru a exclude ipoteza unui dresaj sau a unei manipulări digitale, inclusiv prin inteligenţă artificială, biologi au realizat teste controlate. De-a lungul experimentului, vacii i-a fost pusă la dispoziţie o mătură, de zeci de ori, în poziţii diferite. Veronika a apucat constant şi deliberat capătul mânerului, şi-a înclinat capul pentru a duce peria la spate, iar atunci când încerca să ajungă în zone mai sensibile, schimba priza şi folosea mânerul pentru scărpinat.

Cercetătorii au constatat că acest comportament nu este unul recent. De aproximativ nouă ani, Veronika utilizează obiecte din mediul înconjurător pentru a-şi rezolva disconfortul fizic.

Abilităţi similare de utilizare a uneltelor au mai fost documentate la cai şi la exemplare de zebu, o specie de vacă cu cocoaşă din Asia de Sud. Zebu şi vacile domestice au evoluat separat în urmă cu peste 500.000 de ani, fapt care sugerează existenţa unei tendinţe comune de rezolvare a problemelor fizice.

„Veronika nu este un Einstein printre vaci”, a precizat Antonio Osuna Mascaro, subliniind că animalul a beneficiat de un mediu stimulant. Potrivit cercetătorilor, multe vaci ar putea dezvolta astfel de comportamente dacă ar avea ocazia să interacţioneze cu obiecte încă de la vârste fragede.

Echipa de cercetare intenţionează să continue studiile pentru a identifica factorii care favorizează apariţia utilizării uneltelor şi îi încurajează pe cei care au observat comportamente similare la animale de fermă să ia legătura cu ei. „Bănuim că această abilitate este mult mai răspândită decât s-a documentat până acum”, a concluzionat Antonio Osuna Mascaro.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Bărbat blocat într-un tomberon îngropat din „El Retiro”, salvat de pompieri. Au folosit „fălcile vieții”
Bărbat blocat într-un tomberon îngropat din „El Retiro”, salvat de pompieri. Au folosit „fălcile vieții”

Un bărbat din Guadalajara a rămas blocat într-un container de deșeuri solide numit „Punto Limpio” (Punct curat). A avut nevoie de ajutorul pompierilor ca să-l elibereze.

Ce a mai rămas din zecile de garsoniere distruse de o explozie într-un bloc din Buzău. Imagini din interior
Ce a mai rămas din zecile de garsoniere distruse de o explozie într-un bloc din Buzău. Imagini din interior

Explozia care a distrus, duminică, zeci de garsoniere într-un bloc din Buzău s-ar fi produs de la o defecțiune a instalației de gaz dintr-o locuință.

O copilă din Sălaj a sunat disperată la 112 pentru a-și salva mama dependentă de droguri. Ce a urmat după apel
O copilă din Sălaj a sunat disperată la 112 pentru a-și salva mama dependentă de droguri. Ce a urmat după apel

Un nou caz tulburător atrage atenția asupra problemei consumului de droguri. O copilă din județul Sălaj a sunat disperată la 112 pentru a o salva pe mama ei, dependentă de substanțe interzise.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.