Europenii se reorientează către alternative mai apropiate sau mai accesibile, inclusiv turism intern, potrivit unei analize XTB.

„Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu se reflectă şi în planurile de călătorie de Paşte, iar una din cele mai puternice ţări europene transmite deja un prim semnal în acest sens. Primele decizii vin din Germania, una dintre cele mai mari pieţe din Europa pentru turismul extern. Oamenii spun că îşi reevaluează planurile de călătorie pe fondul contextului internaţional tensionat şi al costurilor în creştere. Pe lângă îngrijorările legate de siguranţa unor rute sau destinaţii, presiunea vine şi din zona financiară. Vacanţele au devenit mai scumpe decât se anticipa în urmă cu doar câteva luni, în contextul în care conflictul din Iran contribuie la tensiuni pe piaţa petrolului şi, implicit, la costuri mai ridicate pentru carburanţi şi transportul aerian", relevă analiza.

Şi în România se conturează semnale similare. Datele reflectate de presă arată că turiştii români analizează mai atent siguranţa destinaţiilor exotice şi devin mai prudenţi în luarea deciziilor de călătorie.

„În paralel, câştigă teren alternativele interne, iar pentru vacanţa de Paşte sunt luate în calcul opţiuni din interiorul ţării, precum staţiunile montane, litoralul sau Delta Dunării", arată analiştii XTB.

Citește și
Buddha Bowl, bolul colorat care îți hrănește corpul și încântă privirea. Cum să transformi fiecare masă într-o experiență

Un sondaj realizat în martie de XTB Germania, pe un eşantion de 1.000 de persoane, arată că aproape un sfert dintre respondenţi spun că războiul le afectează vacanţa de Paşte. Concret, 10% afirmă că şi-au schimbat deja destinaţia sau ruta, alţi 10% analizează această posibilitate, iar 4% şi-au anulat complet călătoria.

Vacanțe mai accesibile

Impactul nu este resimţit doar din perspectiva siguranţei, ci şi din cea a bugetului. Potrivit studiului, 35% dintre respondenţii din Germania iau în calcul variante mai accesibile: fie aleg destinaţii mai apropiate decât cele planificate iniţial, fie se gândesc să renunţe complet la vacanţă din cauza costurilor ridicate de transport.

În cazul celor care aveau deja planificat un zbor pe distanţe lungi, aproape jumătate spun că s-ar reorienta către o destinaţie internă sau către o altă destinaţie din Europa dacă situaţia geopolitică se agravează. Alţi 15% ar păstra destinaţia iniţială, dar ar lua în calcul o rută diferită sau o altă companie aeriană. Pentru 14%, amânarea sau anularea călătoriei rămâne o opţiune, în timp ce doar 22% spun că planurile lor nu se vor schimba.

Aplicaţia de investiţii XTB ajută peste 2,1 milioane de persoane să-şi atingă obiectivele financiare. Cu 17 birouri în întreaga lume, XTB este un angajator de încredere pentru peste 1.400 de persoane - dintre care mai mult de 40% se concentrează pe inovarea continuă a tehnologiei proprii de investiţii.

Fondată în 2004 în Polonia, XTB este listată la Bursa de Valori din Varşovia din 2016.