Unii oameni pot să se îmbete fără să consume alcool, arată un studiu. Care este cauza și cum poate fi tratată

durere de cap
protv.ro

O „armată” ascunsă de microbi intestinali poate produce alcool în interiorul corpului, iar oamenii de știință cred că, în sfârșit, știu cum să oprească acest fenomen.

Cercetătorii au identificat bacterii intestinale specifice și căi biologice care determină producerea de alcool în organism la persoanele cu sindromul de fermentație intestinală („auto-brewery syndrome”, ABS), relatează SciTechDaily.

Această afecțiune rară și adesea greșit înțeleasă face ca oamenii să se îmbete chiar dacă nu au consumat alcool. Studiul a fost realizat de cercetători de la Mass General Brigham, în colaborare cu Universitatea din California, San Diego, și a fost publicat în revista Nature Microbiology, miercuri.

Cum funcționează sindromul de fermentație intestinală

Sindromul de fermentație intestinală apare atunci când anumite microorganisme din intestin descompun carbohidrații și îi transformă în etanol (alcool), care ajunge apoi în sânge.

Cantități mici de alcool pot fi produse în mod normal în timpul digestiei la orice persoană, însă la cei cu ABS nivelurile pot deveni suficient de ridicate pentru a provoca o stare evidentă de intoxicație. Deși afecțiunea este extrem de rară, cercetătorii cred că este adesea trecută cu vederea, deoarece mulți medici nu sunt familiarizați cu ea, testarea este dificilă, iar stigmatizarea socială poate descuraja evaluarea corectă.

Citește și
cana de apa pe calorifer
De ce se pune o cană de apă pe calorifer iarna. Soluția la îndemâna oricui

Ani de diagnostic greșit și consecințe grave

Persoanele cu ABS pot rămâne ani întregi fără un diagnostic corect. În acest timp, ele se pot confrunta cu izolare socială, complicații medicale și chiar probleme legale din cauza episoadelor inexplicabile de intoxicație.

Confirmarea bolii este dificilă, deoarece metoda standard de diagnostic presupune monitorizarea atentă a alcoolemiei pe o perioadă de timp, un test care nu este disponibil pe scară largă.

Descoperirile noul studiu

Pentru a înțelege mai bine mecanismele bolii, cercetătorii au studiat 22 de persoane diagnosticate cu ABS, 21 de parteneri de gospodărie neafectați și 22 de participanți sănătoși. Echipa a analizat și comparat compoziția și activitatea microbiomului intestinal în toate cele trei grupuri.

Când probele de scaun recoltate în timpul episoadelor active de ABS au fost testate în laborator, cele provenite de la pacienți au produs niveluri mult mai ridicate de etanol decât cele de la parteneri sau participanți sănătoși. Acest rezultat sugerează că testarea materiilor fecale ar putea ajuta, pe viitor, la un diagnostic mai simplu și mai precis.

Până acum, oamenii de știință aveau informații limitate despre microorganismele implicate în sindromul auto-berăriei. Analiza detaliată a probelor fecale a arătat că mai multe specii bacteriene par să joace un rol-cheie, inclusiv Escherichia coli și Klebsiella pneumoniae.

În timpul episoadelor simptomatice, unii pacienți au prezentat niveluri semnificativ crescute ale enzimelor implicate în procesele de fermentație, comparativ cu grupurile de control. Cercetătorii subliniază că, deși aceste microorganisme au fost identificate la unii pacienți, stabilirea exactă a bacteriilor cauzatoare în fiecare caz rămâne un proces complex și de durată.

Speranțe pentru un diagnostic și tratament mai bune

Echipa de cercetare a monitorizat îndeaproape un pacient ale cărui simptome s-au ameliorat după un transplant de microbiotă fecală, în condițiile în care alte tratamente eșuaseră.

Perioadele de recădere și remisie au coincis strâns cu modificări ale anumitor tulpini bacteriene și ale activității metabolice din intestin, consolidând dovezile biologice ale diagnosticului. După un al doilea transplant fecal, precedat de un tratament antibiotic diferit, pacientul a rămas fără simptome timp de peste 16 luni.

„Sindromul fermentației intestinale este o afecțiune prost înțeleasă, cu puține teste și opțiuni de tratament. Studiul nostru demonstrează potențialul transplantului fecal”, a declarat autoarea principală, dr. Elizabeth Hohmann, din cadrul Diviziei de Boli Infecțioase a Departamentului de Medicină Mass General Brigham. „Într-un sens mai larg, identificarea bacteriilor și a căilor microbiene responsabile ar putea deschide calea către un diagnostic mai ușor, tratamente mai eficiente și o calitate a vieții îmbunătățită pentru persoanele care trăiesc cu această afecțiune rară.”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
Citește și...
De ce se pune o cană de apă pe calorifer iarna. Soluția la îndemâna oricui
De ce se pune o cană de apă pe calorifer iarna. Soluția la îndemâna oricui

Pe măsură ce temperaturile scad în timpul iernii, mulți dintre noi observăm că aerul devine mai uscat în casă.

Un bărbat a făcut 100 de flotări în fiecare zi, timp de un an. Ce efecte a avut acest obicei asupra corpului său
Un bărbat a făcut 100 de flotări în fiecare zi, timp de un an. Ce efecte a avut acest obicei asupra corpului său

Un bărbat a dezvăluit ce impact a avut asupra corpului său faptul că a făcut 100 de flotări în fiecare zi, timp de un an.

Temperatura optimă în casă. Câte grade trebuie să fie în locuință pe timp de iarnă
Temperatura optimă în casă. Câte grade trebuie să fie în locuință pe timp de iarnă

Care e temperatura optimă în casă? Este întrebarea pe care toți cei care plătesc facturi la căldura și-o pun când vremea rece începe să își facă apariția.  

Recomandări
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade

Vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara în acest sfârşit de săptămână, iar în nordul Moldovei sunt estimate temperaturi de minus 10 grade pe parcursul zilei de sâmbătă.

Cum va arăta Bucureștiul în 2035. Albia betonată a Dâmboviței va “înverzi”, splaiul Unirii - eliberat de trafic. GALERIE FOTO
Cum va arăta Bucureștiul în 2035. Albia betonată a Dâmboviței va “înverzi”, splaiul Unirii - eliberat de trafic. GALERIE FOTO

Albia betonată a râului Dâmbovița, care “despică” Bucureștiul în două, se va transforma dintr-o “barieră” între sectoare într-un adevărat coridor verde-albastru, capabil să răcorească orașul, să aducă biodiversitate și să conecteze cartierele capitalei.

Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”
Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”

Joi noaptea, Rusia a lansat unul dintre cele mai puternice atacuri aeriene asupra orașelor ucrainene, din ultimele luni. Cel puțin 4 persoane au murit și alte 19 au fost rănite în Kiev.