Un diamant albastru rar, estimat la 48 de milioane de dolari, scos la licitaţie în aprilie

×
Publicitate

Casa de licitaţii Sotheby's a prezentat miercuri unul dintre cele mai rare diamante albastre, estimat la 48 de milioane de dolari, care va fi vândut celui mai bun ofertant în cadrul unui eveniment ce va avea loc la Hong Kong în aprilie, relatează EFE.

Diamantul "De Beers Cullinan Blue", de 15.10 de carate, a fost şlefuit recent după ce a fost descoperit în mina Cullinan din Africa de Sud, în aprilie anul trecut, iar casa de licitaţii precizează că piatra preţioasă este fără cusur şi nu are imperfecţiuni interne.

Potrivit Sotheby's, diamantul a fost evaluat de Institutul Gemologic American (GIA - The Gemological Institute of America). Există doar cinci diamante albastre de peste 10 carate în lume, însă niciunul care să depăşească 15 carate, precum diamantul Cullinan Blue.

Prin urmare, nestemata va fi vândută într-o licitaţie care îi este dedicată în exclusivitate şi al cărei preţ poate fi comparat cu cel al unei opere de artă, precum tabloul "Omul durerilor" de Botticelli - un portret al lui Iisus Hristos înfăţişat cu o coroană de spini pe cap - care s-a vândut în ianuarie cu 45,4 de milioane de dolari.

"Diamantele albastre de orice fel sunt o apariţie rară pe piaţă, însă acesta este cel mai rar dintre rarităţi", notează într-un comunicat directoarea Sotheby's în Asia, Patti Wong, care l-a considerat una dintre "cele mai frumoase creaţii ale naturii". "Este o capodoperă desăvârşită, la fel de rară precum cea mai mare operă de artă", a precizat ea.

GIA l-a catalogat ca "albastru viu strălucitor", cea mai înaltă gradare a culorii, care a mai fost acordată doar în cazurile a mai puţin de 1% din diamantele prezentate casei de licitaţii Sotheby's.

Piatra preţioasă prezintă o lustruire remarcabilă şi este de tipul IIb - conţine bor şi prin urmare are o nuanţă cenuşiu-albăstruie. Mai puţin de 0,5% din toate diamantele din lume fac parte din această categorie, potrivit Sotheby's.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62242744
Sisteme de zeci de milioane de lei pentru 112 stau nefolosite în secții. Cazul, scos la iveală de sindicatul Europol

Aparatură de zeci de milioane de lei zace nefolosită de mulți ani în secțiile de poliție din țară din lipsă de personal. Sunt sisteme care ar fi trebuit legate la serviciul de urgență 112 încă din 2014.

62242734
Litoralul este acoperit de deșeuri. O singură persoană aruncă în natură 29 de kg de plastice pe an

O singură persoană aflată pe litoral aruncă în natură 29 de kilograme de plastic într-un an. Este concluzia la care au ajuns ecologiștii care au calculat, pentru prima dată, cât de mult poluează oamenii plajele și marea.

62242737
Un dezvoltator imobiliar din Ilfov este cercetat după ce ar fi păcălit mai mulți clienți cu sute de mii de euro

Un dezvoltator imobiliar din Ilfov este cercetat de procurori după ce ar fi păcălit cu sute de mii de euro mai mulți clienți care doreau să-și cumpere terenuri și case într-un viitor complex rezidențial.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.