Bărbatul, care a ales să rămână anonim, a declarat că a găsit un bilet de loterie câștigător în valoare de 500 de dolari pe podeaua unei benzinării din fața unui Walmart din Myrtle Beach, potrivit unui comunicat al Loteriei pentru Educație din Carolina de Sud, relatează People.
Acesta i-a spus managerului magazinului să îl anunțe dacă cineva vine să își revendice biletul pierdut. La scurt timp, proprietarul a apărut, iar bărbatul i-a înapoiat câștigul.
„Proprietarul a fost atât de recunoscător că și-a primit biletul înapoi, încât am știut că o să câștig la loterie după aceea. Pur și simplu am știut”, a declarat acesta.
Noroc uriaș la doar două luni distanță
Intuiția i s-a confirmat spectaculos: două luni mai târziu, pe 25 aprilie, bărbatul a câștigat 586.000 de dolari la extragerea Palmetto Cash 5, unde șansele de câștig erau de 1 la 850.668.
Suma este înainte de taxe. Câștigătorul spune că nu intenționează să păstreze tot premiul doar pentru sine, ci vrea să ajute alte persoane.
„Am fost norocos în viață și pot folosi acest premiu pentru a ajuta câțiva oameni. Și poate povestea mea îi va încuraja pe alții să facă lucrul corect”, a spus el.