Un băiat de 9 ani a locuit singur, timp de 2 ani, într-un apartament neîncălzit, dar a mers la școală zilnic. Unde era mama

62420352
Shutterstock

Un băiat în vârstă de nouă ani a trăit singur timp de doi ani într-un apartament neîncălzit din sud-vestul Franței, după ce a fost abandonat de mama sa. Femeia și-a părăsit propriul copil pentru a locui singură cu noul partener.  

Copilul a fost lăsat să se descurce singur într-un apartament din Nersac, un sat de la periferia orașului Angoulême, după ce mama sa s-a mutat cu noul ei partener la cinci kilometri distanță, relatează presa franceză, scrie Daily Mail.

Băiatul a trăit singur din 2020 până în 2022 și în acest timp a trecut prin momente dificile: fără apă caldă, încălzire sau electricitate. El a fost nevoit să se spele cu apă și să se învelească în saci de dormit și pături pentru a nu muri de frig.

Băiețelul a furat roșii de pe un balcon din apropierea apartamentului în care stătea și a fost nevoit să caute mâncare la vecini, pentru a avea cu ce se hrăni. În cele din urmă, vecinii au mers la poliție, iar autoritățile au reușit să îl ia pe băiat în îngrijire.

Înainte ca acesta să fie găsit, vecinii și-au exprimat îngrijorarea față de mama băiatului, care le-a spus că are grijă de fiul ei și să nu se amestece în treburile ei, relatează The Times.

Problemele băiatului au trecut neobservate, au spus localnicii, deoarece mergea la școală, era curat și avea note bune.

Mama lui, în vârstă de 39 de ani, a fost condamnată săptămâna trecută la șase luni de închisoare pentru abandon și punerea în pericol a unui minor. Tatăl băiatului, care locuia în alt oraș, nu a fost acuzat.

Autoritățile au precizat că băiatul se află în grija serviciilor sociale din 19 septembrie 2022.

Articol recomandat de sport.ro
Motivul pentru care Lothar Matthaus nu vrea să-și ceară în căsătorie iubita cu 38 de ani mai tânără
Motivul pentru care Lothar Matthaus nu vrea să-și ceară în căsătorie iubita cu 38 de ani mai tânără
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62420322
Cel mai ghinionist hoţ din SUA. A fost prins de un polițist chiar în momentul în care se pregătea să fugă cu banii

Titlul de cel mai ghinionist hoț este pe deplin meritat de un bărbat din California. Individul a intrat într-un magazin și a cerut un pachet de țigări.

62420300
Femeie de serviciu, judecată pentru că le-a pus Viagra în cafeaua rivalelor. Camera ascunsă care a dat-o în vileag

O femeie de serviciu de la o fabrică ar fi încercat să-și "otrăvească" colegii punând Viagra în cafeaua companiei. Acum este judecată de un tribunal din Marea Britanie.

62420293
O femeie a fost reținută după ce polițiștii au făcut o descoperire cutremurătoare în locuința ei. Ce ascunsese în frigider

O femeie de 45 de ani din SUA a fost reținută după ce polițiștii au găsit un un bărbat mort în apartamentul ei și rămășițe umane în frigiderul din locuință.

 

Recomandări
Drona vaslui
Posibilă dronă căzută în Insula Mare a Brăilei. Fragmente descoperite pe un teren arabil, după un posibil impact și incendiu

Fragmente ale unui obiect, posibil o dronă, au fost descoperite marți dimineață pe un teren arabil din Insula Mare a Brăilei, în dreptul localității Gropeni, transmite Armata Română printr-un comunicat.

Valentina crima 2
Vlăduț Bălțățeanu, tânărul suspectat că a ucis-o pe Valentina, s-a predat poliției din Elveția. Era căutat internațional

Principalul suspect al crimei din Vâlcea, care și-a ucis iubita și i-a aruncat trupul în Olt, s-a predat singur autorităților din Elveția, după mai multe zile de căutări. Pe numele lui fusese emis un mandat de arestare în lipsă.

Mita energie slovenia romania
Compania slovenă ia în calcul înghețarea proiectului de baterii de la Gheorgheni, după arestarea expertului din România

Arestarea la București a unui expert sloven în energie pentru acuzații de corupție provoacă un cutremur la Ljubljana, în Slovenia.