Turiștii au ales să-și petreacă ultimul weekend de iarnă pe pârtii. Turist: „Am venit din Dubai. E nemaipomenit”

×
Publicitate

A fost o zi plină la munte, cu zăpadă încă suficientă pentru finalul iernii. În Poiana Brașov, mii de oameni s-au înghesuit pe pârtiile care au rezistat eroic la opt grade, cât arătau termometrele în miezul zilei.  

La Sinaia, din cauza vântului puternic, toate instalațiile de transport pe cablu au fost oprite. În schimb, în Munții Șureanu, din județul Alba, iarna mai are multe de arătat.

Deși a bătut cu putere, vântul a fost cald în Masivul Postăvaru, iar turiștii au putut zăbovi în voie pe zăpada care încă măsoară o jumătate de metru.

Un tânăr vine dintr-o țară în care nu se poate schia decât în spații uriașe, închise, cu temperaturi constante, iar tarifele sunt de ordinul miilor de dolari pe zi.

Turist din Dubai: „Am venit din Dubai. E nemaipomenit pentru mine aici, pentru schi, pentru zăpadă. Brașovul este minunat”.

Cei care au venit cu mașina din București doar pentru o zi, au pierdut jumătate din ea pe drum, în aglomerația de pe DN1.

Turist: „În total, pe drum, vreo șapte, opt ore, dacă prindem liber, iar aici vreo cinci, șase ore maximum. Mai mult pe drum decât aici”.

Bucuroși de zăpadă, mulți au urcat pe jos, prin nămeți, până în vârful muntelui.

Turist: „În ultima perioadă nu am mai făcut mișcare și simțeam nevoia să mai dăm kilogramele jos”.

În Sebeș, pe creasta muntelui, este încă zăpadă

În alt colț al țării, la 80 de kilometri de Sebeș, pe creasta muntelui încă este zăpadă din belșug. Pe domeniul schiabil Șureanu au fost amenajate 12 pârtii, care se întind pe mai bine de 11 kilometri. Curajoșii își pot testa plăcile dacă aleg traseele prin pădure, iar începătorii învață să schieze în zonele special amenajate.

Reporter: Cât ați făcut din București până aici?

Turist: „Șase ore, dar a meritat fiecare oră. Mai ales pentru atmosferă, pentru pârtii, oamenii sunt altfel, pârtiile sunt mai libere și contează foarte mult”.

Turist: „Este un domeniu frumos, nouă ne place, multă zăpadă, pârtie nouă. Decât să stai două ore și jumătate în trafic și să nu schiezi, mai bine aici și stai 20 de minute”.

Fetiță: „Mi se pare chiar fain aici, nu sunt cozi imense. Foarte frumos, când ajungi sus de tot e splendid”.

Turistă: „Pentru noi a fost o surpriză plăcută. Venim cu prieteni care, de obicei, merg în Austria, în Italia și lor le place”.

Radu Necula, instructor de schi: „Foarte multe cereri. Din păcate, pentru turiști nu suntem foarte mulți monitori, și ar trebui cumva să se programeze din timp. Orele sunt undeva între 120-150 de lei pe oră”.

Un abonament de o zi pentru urcarea cu telescaunul sau teleschiul costă 150 de lei pentru adulți și 120 de lei pentru copii.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62027735
Tradiții de Lăsata Secului 2023. Românii iau masa în familie și își vizitează nașii pe 26 februarie

Lăsata Secului de Paște are loc duminică, 26 februarie 2023, cu o zi înainte de intrarea în Postul Paștelui 2023.

62327021
Gadgetul care transmite sărutul prin videocall. Cum funcționează „Pupătorul”

Sărutul electronic e posibil acum cu un gadget chinezesc, care își propune să revoluționeze relațiile de la distanță. „Pupătorul” este în realitate destul de sofisticat, cu „buze” de silicon, senzori și motorașe, care se conectează la telefon.

62327002
A comandat o pizza, iar livratorul l-a împușcat mortal. Ce s-a întâmplat, de fapt

Un livrator de pizza în vârstă de 51, paranoic din cauza amenințărilor cu moartea pe care le-a primit de la un grup de gangsteri, a împușcat mortal un tânăr în vârstă de 19 ani.

 

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.