Tot mai mulți tineri români sunt dornici să învețe limba olandeză. Meditatorii fac față cu greu cererilor

×
Publicitate

Olandeza, una dintre limbile vorbite în Țările de Jos, începe să fie atractivă și pentru tinerii de la noi.

De altfel, Olanda este în topul facultăților preferate de români și mulți vor să lucreze în această țară, după absolvire. Însă olandeza nu este o limbă ușor de învățat, iar costurile sunt mai ridicate, dacă predarea o face un profesor nativ.

În olandeză, pronunția este ca o cursă cu obstacole la început.

Mara învață olandeza pentru că își dorește o carieră în marketing, la Amsterdam.

Mara Giuglea, studentă: „Am primit chiar și de acolo joburi pe partea de HR, sau de relații cu clienții. Văd și când lucrez cu clienți din Olanda, sunt foarte entuziasmați și sunt mult mai dispuși să aibă o discuție cu tine, să lege anumite relații, anumite colaborări”.

O companie care realizează software pentru sisteme de supraveghere are sediul principal în Olanda. În urmă cu cinci ani și-a deschis un birou și în Cluj. A început cu câțiva angajați, iar acum a ajuns la 25.

Prețurile pentru o ședință individuală pornesc de la 200 de lei

Matthijs Machielse, director de tehnologie companie IT: „În România, am găsit oameni foarte bine pregătiți. Este mereu un avantaj dacă înțelegi unele aspecte care sunt specifice Țărilor de Jos, culturii noastre, dar și limbii noastre. Este clar un atuu dacă cei care vor să lucreze pentru noi vorbesc limba neerlandeză”.

Cei care organizează cursuri spun că au primit cereri tot mai multe în ultimii ani.

Iustinia Seciu, profesoară de olandeză: „Abia fac față. Am și clienți din România care sunt pe drum spre Olanda și Belgia”.

Vera Bucoveanu, fondator centru de limbi străine: „Vin îndeosebi studenți care doresc să plece să studieze în Amsterdam sau alte orașe și au venit și oameni care au cerut cursuri pentru muncă”.

Amaris Sschuring, studentă din Olanda: „Intenționez să stau mai mult în România și din moment ce sunt vorbitoare nativă de neerlandeză, cred că ar fi folositor să fac ceva cu asta”.

Prețurile pentru o ședință individuală pornesc de la 200 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62383254
Vinul rosé. Tipuri de vin rosé, cum se obține și cu ce se consumă această băutură
Vinul rosé a câștigat o popularitate imensă în ultimii ani. Adesea asociat cu vremea caldă și cu întâlnirile în aer liber, acest stil de vin versatil are un farmec unic care face legătura între vinurile roșii și cele albe.
62382275
Cinci fraze toxice pe care le folosesc persoanele „foarte egoiste”. Cum le recunoști
Mulți dintre noi suntem egoiști înnăscuți, într-o anumită măsură. Adevărata provocare este atingerea unui echilibru de "egoism sănătos" care să îți permită să te concentrezi asupra propriei persoane într-o manieră pozitivă.  
62383344
„Dă-o naibii de ușă, intră mai repede!”. Incendiu într-un bloc din Galați. Vecinii au intervenit cu gălețile cu apă
S-a declanșat panica într-un bloc din Galați, după ce pe ferestrele unui apartament situat la etajul al șaselea a început să iasă fum negru.