Studiu: 76% dintre părinții români fac curățenie în camera copiilor. „Vor simți că nu sunt singuri”

×
Publicitate

Mai bine de trei sferturi dintre părinții români fac curățenie în camera copiilor, spre deosebire de cei din Croația, Slovenia și Serbia, unde adulții îi învață pe cei mici mai repede să-și asume responsabilități.  

Mai mult decât atât, potrivit unei cercetări de piață, aproape 80 la sută dintre fetițele și băieții de la noi, cu vârste până în 7 ani, își doresc să doarmă cu mama și cu tata, ceea ce ar putea semnala, spun specialiștii, nevoia lor de siguranță.

Laura are o fetiță de 3 ani și un băiețel de 7 luni. De la nașterea ultimului copil, mama doarme cu cei mici într-o cameră, iar tatăl în cealaltă.

Laura Rădescu, mamă: „Aștept momentul acela în care ei o să doarmă singuri amândoi, se vor muta înapoi în camera lor. Atunci vor simți că nu sunt singuri și vor dormi ok. Pe de o parte, abia aștept momentul acesta să-mi reiau viața mea.”

Cei care sunt specialiști în somnul bebelușilor recomandă ca, în primul an de viață, pătuțul celor mici să fie în camera părinților, după care poate fi mutat în camera celui mic.

Pentru ca trecerea să fie treptată, este important să lăsăm ușile deschise, să avem o lumină difuză și să supraveghem copilul printr-un sistem de monitorizare.

Ioana Oprean, consultant în somnul bebelușilor: „Dacă bebelușul nu învață de mic să adoarmă singur, poate fi provocator să facem acest pas atunci când crește și atunci putem rămâne în situația asta de ajutor pentru copil la adormire mai mulți ani decât poate ne-am dori.”

Potrivit studiului, copiii din România ajung să doarmă cu unul dintre părinți până la 7 ani. Pe de altă parte, tot la noi, părinții fac curățenie în camera celor mici, în loc să înceapă mai devreme procesul de responsabilizare.

Potrivit studiului, 76 la sută dintre părinți preferă să se ocupe ei de lucrurile lăsate în dezordine din camera copiilor.
Această familie din Alba a găsit, însă, o soluție.

Ionela Iancu, mama fetițelor: „Prima dată a fost puțin mai greu, ulterior am început cu activitățile de la școală – să își pună cărțile la loc după ce își fac temele, după aceea și-au pus hainele, rutina de zi, de seară.”

Responsabilizarea prin mici activități dezvoltă încrederea și inițiativa, mai spun specialiștii.

Sabina Hortopa, psiholog: „Îi ajută să-și dezvolte ideea de independență, să poată să facă lucruri singur, să se descurce singur, plus și partea de organizare.”

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62497910
Descoperirea făcută pe șantierul căii ferate Timişoara-Arad. Are o întindere de trei kilometri | FOTO

Un număr de 21 de situri arheologice au fost găsite în cadrul lucrărilor de infrastructură desfăşurate pe Lotul 4 al căii ferate dintre Timişoara şi Arad.

 

62403883
Temperatura optimă în casă. Câte grade trebuie să fie în locuință pe timp de iarnă

Care e temperatura optimă în casă? Este întrebarea pe care toți cei care plătesc facturi la căldura și-o pun când vremea rece începe să își facă apariția.  

62497878
Valul de frig a adus iarna mai devreme în România. Stratul de zăpadă a depășit 10 cm în unele stațiuni

A nins în sudul țării, după ce valul de frig s-a instalat pe întreg teritoriul. La București și la Ploiești, fulgii de zăpadă i-au luat prin surprindere pe oamenii obișnuiți cu ideea că iarna vine tot mai târziu.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.