Șofer filmat în Suceava când depășește în curbă și întâlnește o mașină. „Mi se fâlfâie”

62089729

Un şofer a fost filmat pe un drum din judeţul Suceava când încearcă să depăşească pe linie continuă un camion, într-o curbă strânsă, fiind la un pas să producă o tragedie, relatează Monitorul de Suceava.

Şoferul a fost filmat în urmă cu câteva zile pe un drum din judeţul Suceava, încercând în repetate rânduri să depăşească un camion. În cele din urmă, şoferul depăşeşte camionul pe linie continuă, într-o curbă strânsă la dreapta. Pe sens opus vine o altă maşină, impactul fiind evitat doar pentru că şoferul acesteia încetineşte şi trage pe dreapta cât de mult îi permite strada.

Un şofer îi atrage atenţia, prin staţie, celui care a depăşit pe linie continuă că l-a filmat, iar acesta îi răspunde "Mi se fâlfâie de fimarea ta". Discuţia între cei doi şoferi continuă într-un limbaj agresiv, conform înregistrării publicate pe internet.

Poliţia Suceava spune că nu poate interveni în acest caz.

"Conform legislaţiei rutiere, contravenţie la regimul rutier se constată doar în mod direct de către poliţistul rutier sau cu aviz de poliţie rutieră, iar mijloacele de probă sunt preluate doar prin mijloace tehnice omologate. Asfel că în acest caz, abaterea rutieră săvârşită poate rămâne nepedepista", a declarat pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

Articol recomandat de sport.ro
Dani Alves și Joana Sanz divorțează! Cum explică decizia modelul spaniol
Dani Alves și Joana Sanz divorțează! Cum explică decizia modelul spaniol
Citește și...
62089594
Ce a făcut o tânără după ce mama sa i-a comentat pe Facebook. ”Se apucă să lase inimioare”
Deși sunt o familie, mulți adolescenți se plâng că părinții postează prea multe informații despre ei pe Facebook și le invadează intimitatea cu comentarii nepotrivite.
62089585
Tânăra care a câștigat 60.000 de lire în numai 8 luni, după ce a vândut câteva selfie-uri
O tânără cunoscută pe rețelele de socializare a dezvăluit că a câștigat 60.000 de lire sterline în doar 8 luni, după ce a vândut mai multe fotografii în care apare în lenjerie intimă.
62089578
Schimbarea drastică a unei femei care nu se putea juca cu fiica sa. ”Eram stânjenită”
O tânără din Marea Britanie a fost extrem de bucuroasă în momentul în care a devenit mama, dar la scurt timp, și-a dat seama că din cauza kilogramelor în plus nu se poate juca cu copilul.