Se analizează sincronizarea de urgenţă a sistemului energetic din Ucraina şi Republica Moldova cu cel european

62245124
Getty

Statele membre UE au subliniat importanţa realizării cu prioritate a sincronizării sistemului energetic din Ucraina şi din Republica Moldova cu cel european.

În prezent se analizează condiţiile tehnice pentru realizarea unei astfel de sincronizări de urgenţă, a precizat ministrul Energiei, Virgil Popescu, după reuniunea extraordinară a Consiliului Energiei.

"Am participat astăzi, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului Energiei, convocată pe fondul crizei din Ucraina cu impact major asupra situaţiei preţurilor la energie şi gaze naturale în întreaga Europă, ca urmare a solicitării din partea României, Greciei şi Bulgariei. Situaţia din Ucraina este una critică. În spirit de solidaritate, Statele Membre au început să ia acţiuni concrete de asistenţă pentru Ucraina conform necesităţilor reale din teren şi pledează pentru o abordare coordonată cu nivelul UE. În prezent, sistemele electroenergetice ale Ucrainei şi Republicii Moldova funcţionează în regim izolat de alte sisteme energetice vecine şi sunt decuplate de Rusia. În context, Statele Membre UE au subliniat importanţa realizării cu prioritate a sincronizării sistemului energetic din Ucraina şi din Republica Moldova, la solicitarea expresă a României, cu cel european. În prezent, se analizează condiţiile tehnice pentru realizarea unei astfel de sincronizări de urgenţă", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, atât în România cât şi în statele membre situaţia aprovizionării este una stabilă, fără riscuri pentru iarna în curs iar UE este pregătită pentru activarea unor planuri de urgenţă în măsura în care situaţia o va cere.

Ministrul Energiei a arătat, în context, că o prioritate este pregătirea pentru iarna viitoare, precizând că susţine maximizarea eficienţei capacităţilor de stocare şi explorarea unor rute alternative de aprovizionare.

"România sprijină parteneriatul strategic dintre UE şi Azerbaidjan şi operaţionalizarea Coridorului sudic al gazelor cu includerea proiectului BRUA. Ca măsură de răspuns la menţinerea preţurilor crescute la energie şi gaze naturale, România va prelungi măsurile de sprijin acordate populaţiei şi mediului de afaceri după data de 1 aprilie 2022. Statele Membre, inclusiv România, au solicitat măsuri suplimentare din partea Comisiei Europene în scopul protejării populaţiei vulnerabile şi a industriei europene, în completarea toolbox-ului publicat în luna octombrie 2021. Pe termen mediu şi lung, este importantă diversificarea surselor de aprovizionare în scopul reducerii dependenţei de importuri din Rusia, continuarea investiţiilor în capabilităţi energetice noi cu emisii scăzute de carbon, creşterea eficienţei energetice şi a interconexiunilor la nivelul UE. #SusţinemUcraina", a mai scris ministrul pe pagina de socializare.

Pe fondul crizei din Ucraina, cu impact major asupra situaţiei preţurilor la energie şi gaze naturale în întreaga Europă, Virgil Popescu a participat luni, la reuniunea extraordinară a Consiliului Energiei, convocată de preşedinţia franceză a UE. România, Grecia şi Bulgaria au solicitat în cursul zilei de joi organizarea în regim de urgenţă a a acestei reuniuni ministeriale, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.

"Statele membre UE, inclusiv Romania, condamnă agresiunea militară ilegală şi neprovocată a Rusiei asupra Ucrainei. Au fost discutate subiecte legate de asigurarea securităţii în aprovizionare, pregătirea pentru situaţii de urgenţă, scenarii de acţiune pe termen lung, inclusiv din perspectiva umplerii depozitelor pentru iarna viitoare şi efortul comun al UE pentru acordarea de suport Ucrainei. Statele Membre au început, în spirit de solidaritate, să ia acţiuni concrete de asistenţă pentru Ucraina conform necesităţilor reale din teren şi pledează pentru o abordare coordonată cu nivelul UE", subliniază comunicatul.

România, alături de alte state membre şi organizaţii internaţionale de profil, a subliniat importanţa asigurării securităţii şi siguranţei nucleare pe amplasamentele instalaţiilor nucleare din Ucraina. În acest sens, sunt aşteptate măsuri suplimentare de monitorizare şi control asupra situaţiei din partea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică în urma reuniunii guvernatorilor din data de 2 martie.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62244064
Ecologiștii anunță că anul trecut au numărat cei mai puțini delfini morți din ultimul deceniu

Primim vești bune de la mare. Ecologiștii anunță că anul trecut au numărat cei mai puțini delfini morți din ultimul deceniu.

62244065
Localizarea apelurilor 112, îmbunătățită pentru smartphone-uri, de la jumătatea lunii martie

De la jumătatea lunii martie, toate telefoanele mobile care se vând în Uniunea Europeană, trebuie să fie compatibile cu un sistem ce permite localizarea rapidă și precisă a celor care apelează numărul de urgență 112.

62017632
Din ce în ce mai mulți italieni se căsătoresc cu românce. Mariajele mixte din Italia, în creștere

Tot mai mulți italieni aleg să își întemeieze familii cu românce. O confirmă Institutul de Statistică din Peninsula.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.