Sărbătoare la Cetatea Neamț, cu armuri și mâncare gătită după rețete străvechi. Vizitatorii au venit din toată țara

×
Publicitate

Cetatea Neamţ s-a animat în aceste zile, cu sunetul salvelor de tun şi al cântecelor de sărbătoare.

Aleile cetăţii au arătat ca în urmă cu sute de ani - pline cu războinici, prinţi, prinţese şi meşteşugari. Totul, spre încântarea miilor de vizitatori veniți din toate colţurile ţării.

Sărbătoarea „Zilele Cetăţii Neamţ" a început încă de vineri, iar mii de vizitatori din toată ţara au putut admira ţinutele medievale ori produsele artizanale, meşteşugite, ca acum sute de ani.

Dan Turcă, artist: „Acum o să fac o brăţară. Am luat o sârmă de cupru cu un cleşte, şi începem cu o spirală.”

La mare căutare au fost şi armele medievale. Vizitatorii au fost curioşi să afle amănunte despre săbiile expuse, iar personaje parcă venite de pe câmpurile de luptă au fost acolo să le vorbească.

Andrei Mereuţă, artist: „Aceasta este o sabie otomană, este o sabie de cavalerie (..) vârful săbiei este greu şi ajută la lovirea de pe cal.”

Copiii au fost cei mai fericiţi. Ei au avut ocazia să tragă cu arcul şi să îşi dovedească aptitudinile de războinici.

La mare căutare a fost şi mâncarea pregătită la ceaun după reţete străvechi. Bunătăţile rumenite pe grătare au fost şi ele la mare căutare.

Reporter: "Ce pregătiţi aici?"

Vlad Amarinei, bucătar „O tocană de viţel. Am pus legumele prima oară să se moaie, după care urmează cărniţa.”

Vizitatorii spun că a fost o experienţă completă şi au promis că vor reveni.

Iuliana Coarnă, profesoară: „E o lecţie de istorie. Noi am învăţat la istorie multe şi le-am regăsit aici, şi ne-am reactualizat toate cunoştinţele.”

Organizatorii au făcut toate eforturile pentru ca festivalul cetăţii să fie o experienţă memorabilă. Cea de a XXI-a ediţie a evenimentului se va încheia duminică seară.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62269649
Raliul mașinilor electrice, pe circuitul „Transilvania Motor Ring". Piloții au lăudat accelerația „foarte brutală”
A fost o adevărată paradă de mașini electrice pe circuitul „Transilvania Motor Ring" din județul Mureș.
62269648
Teribilism în trafic. Două tinere din Suceava, amendate după ce s-au plimbat ieşite pe jumătate pe geamurile unei mașini
Două tinere de 19 ani din Suceava s-au plimbat câţiva kilometri ieşite pe jumătate pe geamurile unei mașini.
62269646
Patru parapantiști au zburat neîntrerupt, de la Iași până-n Buzău. Pilot: „Ne împrăștiem ca evantaiul, cum zboară păsările”
Misiune record pentru patru parapantişti din Iaşi, care au străbătut o parte din ţară prin aer, la peste 2.500 de metri înălţime.