Românii din spatele supereroilor din benzile desenate. Cine îi desenează pe Hulk și Batman

×
Publicitate

Creatorii români de benzi desenate sunt apreciați în străinătate, unde au ajuns să facă povești pentru super-eroi renumiți, precum Hulk, sau Batman.

Au colaborări cu edituri prestigioase, din Europa sau Statele Unite, și lucrează în echipe valoroase. Unii sunt mai cunoscuți afară, unde câștigă mii de euro pentru un proiect, decât la noi.

Victor Drujiniu desenează de mic și se consideră autodidact. Fascinat de benzi desenate din adolescență, a terminat liceul și facultatea de arte. Dar succes a avut peste ocean, în Statele Unite. A intrat în lumea benzilor desenate printr-o firmă mică, care i-a deschis însă drumul spre prestigioasele DC și Marvel.

Victor Drujiniu, artist benzi desenate: „La Hulk am făcut un story cu "Incredibile Hulk”. E cumva o moștenire pe care tu chiar și pentru o scurtă perioadă de timp o preiei și cumva e o presiune pentru că trebui să te ridici la acel nivel.

A desenat intrigi pentru personaje celebre, precum Batman și Green Lantern, iar acum lucrează la un proiect denumit Maeștrii Asasini, care va apărea în Franța. Desenele sale ies în evidență prin precizia liniilor. La începutul carierei, în urmă cu aproximativ 10 ani, Victor câștiga în jur de 150-200 de dolari pentru o pagină.

Victor Drujiniu, artist benzi desenate: „Vechimea, în primul rând, determină, să zicem, tariful pe pagină, că așa se plătește în benzile desenate. Bineînțeles, calitatea planșelor pe care ei le văd, după aceea pe termen lung depinde cum se vând proiectele pentru care tu ai contribuit. Există și royalties, un procentaj din vânzări.”


Dintr-un studio de creație deschis într-un apartament, surorile Ileana și Maria Surducan, desenează pentru edituri din Europa.


Ileana Surducan, artist grafic: „Aceasta e cartea publicată de mine anul trecut care s-a vândut în România, în Germania, a ajuns și în Franța și chiar în Statele Unite ale Americii."


Benzile lor desenate, toate originale, se vând în Franța, Ungaria, Germania, dar și în Statele Unite ale Americii. Cel mai mare succes l-au avut cu "Vacanța lui Nor" - o aventură ilustrată pentru copii al cărei erou este un băiețel care trece prin tot felul de peripeții în vacanța la bunici. L-au creat pentru piața autohtonă, dar a trecut rapid granițele.


Maria Surducan, artist grafic: „A fost un proiect pe care l-am propus cu sora mea, gândindu-mă tocmai că ar fi bine să dezvoltăm puțin piața din România.”

Câștigurile, dintr-un prim tiraj, pe piața din Europa, pot ajunge la 6.000 de euro. De la al doilea tiraj se adaugă și un procent din vânzări. În Statele Unite un contract ajunge și la 50.000 de euro.

Dodo Niță, critic de benzi desenate: „Această nouă generație de creatori de benzi desenate au început să publice, dar neputând să trăiască din asta, ei s-au îndreptat spre piața occidentală.


Matei Sâmihai, reprezentant editură românească: "La noi suntem încă într-un proces de formare și este nevoie de bandă desenată românească ca să putem crește atât cititori de bandă desenată, care să se regăsească cu poveștile locale, cât și pentru a forma artiști."


Cele mai cunoscute personaje de benzi desenate autohtone sunt Haplea și Harap-Alb, dar nu pot rivaliza cu super-eroii americani ca Batman, Superman sau Hulk, preferați de public și la noi. În România, un roman grafic poate costa și 50 de lei, în afară însă prețurile sunt mai mari.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
62243481
Câte cifre vezi în imagine? Puțini reușesc să le observe pe toate

O iluzie optică, cu un număr parțial ascuns într-un cerc cu linii negre și gri, postată în urmă cu câteva zile pe Twitter, le-a dat le-a dat mari bătăi de cap multor oameni, potrivit Daily Mail.  

62243435
Locul de muncă plătit cu 10.000 de lei pe lună, pe care nimeni nu și-l dorește. Care este motivul

Primăria Cluj-Napoca a scos la concurs un post de IT-ist pentru care oferă un salariu de 10.000 de lei brut, adică aproximativ 2.000 de euro, însă până acum nu s-a prezentat niciun candidat, potrivit Ziua de Cluj.

62243431
Stațiunea Straja din Hunedoara a organizat pentru al 12-lea an la rând un festival dedicat oamenilor de zăpadă

Stațiunea Straja din Hunedoara s-a umplut de oameni de zăpadă. Pentru al 12-lea an la rând, cabanierii au organizat un festival tematic.

Recomandări
Nicusor dan adm prezidentiala 25 mai
Nicuşor Dan: Alegerile anticipate înseamnă 5 luni în care noi nu putem face rectificare. Nu ne jucăm de-a soarta acestei ţări

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat că nu poate fi de acord cu alegerile anticipate, deoarece ţara ar rămâne blocată cel puţin cinci luni de zile, în care nu se va putea face o rectificare de buget. 

Gettyimages 2297373318
Bărbatul care a înjunghiat pilotul Flydubai este din Oman și este extrem de religios. Mărturii ale pasagerilor

Anchetatorii israelieni caută frenetic explicații pentru incidentul terifiant de la bordul zborului Flydubai către Tel Aviv. 

62606347
ANAF va verifica firmele care au cumpărat bunuri de lux. Inspectorii vor analiza dacă au legătură cu activitatea firmei

ANAF va desfășura, în perioada următoare, verificări punctuale asupra societăților care au achiziționat bunuri de lux și au dezvoltat amenajări de agrement, pentru a vedea dacă aceste achiziții au legătură cu activitatea companiei, a anunțat instituția.