Dosarul este deocamdată în analiză.
Pentru a face iaurt, laptele proaspăt muls, se toarnă în putinei și se lasă trei zile lângă o sursă de căldură. ”Prins”, ”acrit”, sau ”închegat”, se bate apoi până devine păstos, ușor de turnat în cană.
Octavian Radu, producător de lactate: „A lăsat un guler pe margini. Sunt fermenții și brânza. Îl turnăm și în pahar ca să-l gustăm”.
Pentru ca acest meșteșug tradițional să nu se piardă, Turcia, Bulgaria și România au depus la UNESCO un dosar comun în care cer că prepararea iaurtului să fie inclusă pe lista patrimoniului imaterial universal.
Virgil Ștefan Nițulescu, directorul Muzeului Național al Țăranului Român: „Ne-am obișnuit să cumpărăm iaurt de la supermarket și această tehnică este din păcate pusă sub o presiune uriașă din zona comercială și tocmai de-asta trebuie să o conservăm."
Denumirea de iaurt provine din limba turcă de la termenul yogurt, iar cuvântul se referă la procesul de fermantare a laptelui.
Preparatul - care se poate face din lapte de oaie, vacă sau capră - completează multe dintre rețete de ciorbă, salată și prăjituri.
Puțini români își mai prepară însă iaurtul în casă, ca pe vremuri, iar vechile tehnici mai pot fi observate doar în colțurile demonstrative ale micilor producători.
Laptele covăsit are și proprietăți vindecătoare.
Diana Mihuș, etnolog: „Cel mai potrivit exemplu de utilizare medicală a iaurtului ține de caracterul cicatrizant al acestuia. Aproape peste tot am primit exemplul utilizării iaurtului în situația unor arsuri."
Unele gospodine reușesc să-și facă iaurt în casă în câteva ore: încălzesc laptele, apoi adaugă așa numitul cuib, câteva linguri dintr-un iaurt mai vechi, care pornesc procesul de fermentare.
