România ar putea acorda facilităţi fiscale pentru producătorii de film

×
Publicitate

România ar putea acorda facilităţi fiscale pentru producătorii de film. Este angajamentul ministrului Culturii, care s-a întâlnit cu preşedintele uneia dintre cele mai mari case de producţie din Statele Unite.

35% din banii investiți de companiile româneşti sau străine în producţia cinematografică ar urma să fie decontaţi ca ajutoare de stat. Surse politice susţin că în lipsa acestei măsuri, producătorii celebrului serial „Wednesday” se gândesc să nu reia filmările în România.

Producătorii serialui „Wednesday”, în regia lui Tim Burton, ar intenţiona să filmeze şi următorul sezon în România. Condiţia pe care ei, dar şi alţi producători străini o pun este ca Guvernul român să facă funcţională schema numită „cash rabate”, prin care o parte din banii investiţi s-ar întoarce la ei după ce dovedesc cu acte toate cheltuielile avute.

Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii: „Schema reprezintă o întoarcere a unei sume de 35% din investiţiile în România către producători. Este o schemă care funcţionează în aproape toate ţările, noi avem o concurenţă foarte mare din Ungaria, Cehia, Serbia, care ei au deja de ani de zile în funcţiune.”

Măsura vizează atât companiile româneşti, cât şi pe cele străine şi prevede acordarea acestui ajutor de stat pentru filme şi seriale, telenovele şi coproducţii cinematografice. Pot fi decontaţi bani folosiţi la închirierea spaţiilor, fabricarea unor decoruri sau pentru onorarii şi salarii plătite în ţara noastră.

Iuliana Tarnoveschi, producător de film: „Legea permite o verificare atentă a cheltuielilor, există nişte criterii culturale pe care fiecare proiect tre să le bifeze când se gândeşte să aplice şi există nişte criterii de eligibilitate. La terminarea unei producţii, după ce aceşti bani se cheltuie în România, se auditeză acest proiect şi legea permite autorităţilor să vină să facă o dublă verificare pe acest audit.”

Culmea, această taxă este definită de o lege în vigoare încă din 2018. Din păcate miniştrii care ar fi trebuit să aprobe finanţarea proiectelor nu şi-au pus semnătura pe acte. Până acum, doar un singur dosar a primit finanţarea după ce a dat statul român în judecată şi a câştigat.

Ministrul Culturii şi cel al Finanţelor s-au angajat să găsească bani pentru producţia de film.

 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
„Survivor România” revine cu un nou episod plin de suspans. Tribul Războinicilor va afla cine va pleca acasă

„Survivor România” revine la PROTV cu un episod plin de suspans și situații neașteptate. Tribul Războinicilor află cine va pleca acasă în urma voturilor date de telespectatori.

Marea Neagră a devenit „casă” pentru doradă, un pește întâlnit în Marea Mediterană

Delicioasa doradă, comandată de turiștii români în Grecia, sau Italia, a început să apară și în plasele pescarilor de la noi.

Individ „suveran” și „om viu” arestat la Sinaia, pentru că a refuzat convocările la Poliție. A vrut să nu mai fie „deranjat”

Un individ care se declară „suveran” și „om viu” a fost arestat la Judecătoria Sinaia. Bărbatul a ignorat constant solicitările de prezentare la Poliție, într-un dosar.

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.