Noul șef de la Permise Auto din Suceava, ridicat și el de DNA. Fusese adus în locul celui arestat pentru ”fabrica de permise”

62160887
StirilePROTV

Noul șef al Serviciului Permise Auto din Suceava a fost și el ridicat de DNA, într-un dosar instrumentat de procurorii din Cluj-Napoca.

Inspectorul principal Andrei Viorel Donciu, fost șef la Serviciul Permise și Înmatriculări Maramureș, a fost împuternicit temporar, prin detașare, pe 24 martie la conducerea serviciului din Suceava, după ce șeful acestei structuri și-a dat demisia, scrie Monitorul de Suceava.

Toate aceste schimbări au avut loc în contextual arestării comisarului șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului acuzat de coordonarea ”fabricii de permise”, o grupare infracțională care elibera ilegal premise auto.

Noul șef, detașat de la Maramureș, a fost ridicat miercuri dimineața de procurori și dus la sediul DNA din Cluj-Napoca, ce are în subordine și biroul anticorupție din Maramureș.

Mașina lui Donciu, un Audi A8 nou, în valoare de 80.000 de euro, a rămas în parcarea hotelului din Suceava în care era cazat polițistul detașat.

 

Șeful de la Permise Auto Suceava lua mită și câte 20.000 de euro pe zi

 

Nouă polițiști și cinci complici au fost arestați în urma descinderilor din noiembrie 2020 în dosarul ”fabricii de permise” de la Suceava, care a obținut milioane de euro din eliberarea ilegală de premise auto.

La percheziții au fost descoperite peste 1,2 milioane de euro și 800.000 de lei, care erau ținuți inclusiv în geamantane și ligheane, ceasuri de lux și bijuterii, opt mașini de lux și alte bunuri.

Polițiștii cereau, potrivit procurorilor DNA, și 6.000 de euro pentru trecerea probei teoretice. Cea mai mare parte a mitei se ducea la șeful Serviciului Permise Auto, comisarul șef Radu Obreja încasând și câte 20.000 de euro pe zi.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62183312
De la 1 iunie românii vor putea merge din nou la hoteluri, pensiuni și restaurante. Ce reguli vor trebui respectate

Prima zi de vară va aduce și deschiderea sezonului turistic, au anunțat autoritățile.

62183322
Două drone asemănătoare unor elicoptere supraveghează Marea Neagră. Ce dotări au

Două drone asemănătoare unor elicoptere supraveghează litoralul și Marea Neagră. Aparatele de zbor sunt capabile să lucreze până la șase ore, timp în care pot survola pe o distanță de 200 de kilometri.

62183306
Carnea de miel, mai scumpă și mai greu de găsit pentru Paștele din acest an

Carnea de miel va ajunge mai greu pe masa de Paște în acest an. Ciobanii au voie să sacrifice animalele doar în abatoare autorizate, care sunt însă foarte puține.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.