Podul Palaiopyrgos, care traversează râul Pineios, în regiunea Larissa, a fost grav avariat în urma furtunii Daniel din 2023 și s-a deteriorat treptat. Deși partea centrală a podului se află acum la doar câțiva metri deasupra apei, numeroși șoferi îl folosesc în continuare, deoarece reprezintă cea mai scurtă legătură între satele Palaiopyrgos și Alexandrini, relatează Dexerto.

Potrivit postului de televiziune grec Skai, mulți dintre cei care traversează podul sunt fermieri locali care încearcă să ajungă la terenurile agricole aflate pe celălalt mal al râului.

Locuitorii spun că nu au prea multe alternative, întrucât singura rută practicabilă presupune un ocol de aproximativ 30 de kilometri pe drumul național.

„Ce să facem? Să ocolim atât de mult? Încotro să mergem? Nu avem ce face. Ne jucăm cu moartea în fiecare zi”, a declarat un localnic pentru Skai.

Nu se știe când va fi construit alt pod

Deși traficul continuă să treacă peste pod, specialiștii avertizează că structura avariată ar putea provoca probleme și mai grave dacă regiunea va fi lovită de o nouă furtună puternică.

Deputatul Kyriakos Velopoulos i-a atras atenția ministrului grec al Infrastructurii și Transporturilor că podul parțial prăbușit ar putea bloca cursul râului Pineios în cazul unor inundații severe.

„Există un risc evident ca, în cazul unei furtuni de amploarea celei provocate de Daniel, podul să acționeze ca un baraj pentru apa care se scurge spre mare. În aceste condiții, râul ar putea ieși din matcă și ar inunda satul”, a avertizat parlamentarul într-o adresă transmisă ministrului.

Deși autoritățile au aprobat, potrivit presei locale, construirea unui nou pod, lucrările nu au început încă. Până atunci, șoferii continuă să traverseze zilnic podul avariat, asumându-și riscul.