Tradiția spune că este primul sfânt care a primit stigmatele lui Iisus, în timpul unei rugăciuni pe munte. Papa Leon a decretat 2026 anul Sfântului Francisc din Assisi, la opt secole de la moartea celui considerat ocrotitorul animalelor și al naturii.
Relicva Sfântului Francisc de Assisi a fost primită la Biserica Sfântul Anton de Padova din centrul Aradului. Pe lângă sute de credincioși, au venit și călugării franciscani veniți de la Assisi.
Femeie: „Am zis că îl rog ca să fie lângă Dumnezeu, să ceară o binecuvântare pentru mama, sănătate pentru toată familia și pace pentru toată lumea.”
Femeie: „Am zis că, dacă vine, să-l întâmpinăm și să ne rugăm pentru mijlocire.”
Reporter: „Ce ați simțit când ați văzut relicvele?”
Femeie: „Aaaa, aici este ceva ce nu se poate exprima, bucurie.”
Femeie: „Am venit să văd și eu pentru prima dată pe Sfântul Francisc, pentru că nu am avut ocazia. Sunt ortodoxă, dar credința nu ne înlătură de religie. Fiecare merge acolo unde simte.”
Sfântul Francisc de Assisi s-a născut în localitatea cu același nume din Italia, la sfârșitul secolului al XII-lea.
La vârsta de 24 de ani, a renunțat la averea familiei și a ales o viață dedicată rugăciunii. Este considerat patronul ecologiei și ocrotitorul animalelor. Se spune că știa să comunice cu păsările, mamiferele și peștii, trăia modest și a întemeiat ordinul franciscan, bazat pe regula sărăciei.
În 1224, în timpul unei rugăciuni pe muntele La Verna, a devenit, potrivit Bisericii Catolice, prima persoană care a primit stigmatele lui Iisus, adică semnele rănilor pe care Mântuitorul le-a suferit în timpul crucificării.
Cristian Tiba, părinte: „În România, pentru prima dată, se află relicvele Sfântului Francisc din Assisi. Este posibil acest lucru pentru că se împlinesc 800 de ani de când părintele nostru Francisc a trecut la cele veșnice. Cu această ocazie, Papa Leon a decretat anul 2026 anul Sfântului Francisc de Assisi.”
De la Arad, relicva va ajunge în mai multe parohii catolice din țară, iar în octombrie va fi adusă la București.