Mii de turiști petrec Paștele pe litoral. La noapte, lumina Învierii va veni de pe mare

×
Publicitate

Pe litoral, soarele s-a strecurat curajos sâmbătă printre norii de vreme mohorâtă. Vântul abia dacă și-a făcut simțită prezența. Drept urmare, turiștii au profitat de cadoul naturii și s-au plimbat pe faleză.

Pe de altă parte, în biserici s-a făcut curățenie, a fost adusă pască sfințită, iar credincioșii s-au spovedit și împărtășit. La noapte, lumina Învierii va veni de pe mare.

30 de mii de pachete cu pâine sfințită au fost duse în lăcașurile de cult.

La Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța se fac ultimele pregătiri pentru noaptea de Înviere. Sunt așezate buchete mari de flori, sunt curățate icoanele, iar credincioșii se spovedesc, iar mai apoi se împărtășesc.

Tânăr: „Creștinii care cred cu adevărat ar trebui să aibă o stare mai profundă, mai duhovnicească și să nu se gândească atât de mult hai să curățăm case, hai să gătim, ar trebui să fie o curățare sufletească pentru că de asta e Învierea, pentru mântuirea noastră”.

La Constanța, Lumina Sfântă va fi adusă pe mare de Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

A fost animată și plaja din Mamaia. Soarele a strălucit la amiază, iar marea a fost liniștită. Așadar a fost ziua perfectă pentru plimbări lungi.

Bărbat: „Suntem din București și în minivacanță, să vedem cum e apa”.

Reporter: De ce ați ales litoralul?

Bărbat: „Ca să mai schimbăm puțin muntele”.

Reporter: Ați făcut o plimbare pe plajă?

Bărbat: „Da, acum cu soarele se merită”.

Reporter: Ați încercat și apa?

Bărbat: „Cu mâna”.

Femeie: „Astăzi ne mai plimbăm, mergem să luăm masa și ne bucurăm împreună cu familia, cu copiii”.

Hotelurile care sunt deschise în această perioadă sunt pline. Bucătarii le-au pregătit oaspetilor drob și friptură de miel, dar și scoici proaspete de Marea Neagră.

Iulian Tenie, managerul unui hotel din Mamaia: „Avem un program de divertisment special pregătit pentru copii, dar în egală măsură și pentru adulți cu muzică live, dans așa că imediat după miezul nopții o să înceapă practic petrecerea”.

Aproximativ 3.000 de turiști își petrec sărbătorile pe litoral. Cele mai multe hoteluri deschise sunt în Mamaia și Eforie Nord.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62340000
Dimineața pe schiuri și seara la masa de Paște. Cum petrec românii care au ales să meargă la munte în acest weekend

Un Paște pe schiuri! A sunat tentant pentru cei care au așteptat zăpada toată iarna, dar s-au bucurat de ea abia spre primavară. Au găsit din belșug în Munții Bucegi.

62339984
Mocănița de la Sovata are 70 de ani și e la mare căutare. „Am intrat în pădurea fermecată”

De Paște, Mocănița de la Sovata a pornit iar la drum, iar cei care s-au urcat în vagoane s-au bucurat de o plimbare de vis

62331764
A scuipat polițiștii și a primit 70 de ani de închisoare. Procurorul a cerut pentru infractor o pedeapsă „exemplară”

Un individ care a scuipat polițiștii a primit 70 de ani de închisoare. Bărbatul a fost implicat într-un atac, iar la momentul când a fost ridicat, s-a opus reținerii.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.