Meseria de degustător se diversifică în România. A apărut degustătorul de apă

×
Publicitate

Meseria de degustător capătă forme diverse și în România. Dacă până nu demult o asociam doar cu vinurile rafinate, acum au apărut și la noi specialiști care evaluează mierea, apa sau berea.

Fiecare produs are particularitățile sale și pentru o experiență completă trebuie asociat atent cu altele. Astfel gustul se transformă în știință, iar un pahar cu apă sau o lingură de miere – în aventuri senzoriale.

De pildă limonada se potrivește cel mai bine cu mierea proaspătă, de mur sau zmeur.

Alex Nan, degustător de miere: „Există patru gusturi la care ne raportăm, dulce, sărat, acru și amar, orice sortiment de miere se consideră că este atât dulce, cât și acru. Iar săratul și amarul pot să existe sau să nu existe. Având în vedere versatilitatea produselor stupului încercăm să le promovăm în felul acesta pentru a arăta în câte moduri se poate folosi mierea în bucătărie.”

Gust are și apa.

Eugen Axinte, degustător de apă și bere: „În apă avem ionii esențiali fără de care viața nu poate să existe, calciul are un efect de coating al palatului, magneziul, în funcție de cantitățile din apa minerale poate să ducă către gustul dulce sau amărui.”

Eugen Axinte este expert în apă și bere. A locuit în Germania mai mulți ani și organiza acolo degustări pentru cei care voiau să afle secretele celor două băuturi

Horațiu Rada, directorul unei companii producătoare de apă minerală: „Un somelier trebuie să recomande temperatura apei la care să o servească, poate să recomande dozajul de apă în funcție conținutul de CO2 pentru șprițurile de vin, fiecare apă, în funcție de compoziția chimică, are un alt gust.”

Lista specialiștilor în gusturi este din ce în ce mai lungă, între care degustători de pâine, cafea, ceai sau chiar ulei de măsline. Cursurile sunt organizate de asociații recunoscute la nivel mondial și costă câteva mii de euro.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62551331
România propune „majoratul digital”. Accesul la rețele sociale, interzis minorilor sub 16 ani fără acordul părinților

Tot mai multe țări vor să reglementeze accesul copiilor la internet și rețele sociale. În România, un proiect de lege vrea să introducă vârsta minimă de 16 ani pentru rețele de socializare și alte aplicații nepotrivite vârstei fără acordul părinților.

62551375
Politico: Trump trimite 100 de români la închisoarea pentru teroriști din Guantanamo. Casa Albă a dezmințit informația

Administrația Trump trimite zilele acestea 800 de migranți ilegali la Guantanamo Bay, iar 100 dintre aceștia sunt români, scrie Politico. ”Mesajul este de a-i șoca și oripila pe oameni”, susține un oficial american.

62371450
Județul unde s-au înregistrat în doar câteva ore mușcături de șarpe cât într-un an întreg. Ce se întâmplă

Doi cazuri de mușcături de șarpe s-au înregistrat în județul Iași, în decurs de numai câteva ore, egalându-se practic numărul de astfel de cazuri înregistrate, de obicei, într-un an întreg. Specialiștii pun situația pe seama încălzirii bruște a vremii.

Recomandări
Ccr agerpres
Ordonanța SAFE a Guvernului Bolojan, reclamată de Sorin Grindeanu, a fost declarată neconstituțională de judecătorii CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis astăzi că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile.