Județul unde s-au înregistrat în doar câteva ore mușcături de șarpe cât într-un an întreg. Ce se întâmplă

62371450
Shutterstock

Doi cazuri de mușcături de șarpe s-au înregistrat în județul Iași, în decurs de numai câteva ore, egalându-se practic numărul de astfel de cazuri înregistrate, de obicei, într-un an întreg. Specialiștii pun situația pe seama încălzirii bruște a vremii.

Două cazuri de mușcătură de șarpe, petrecute la doar câteva ore distanță în județul Iași, au stârnit îngrijorare între oameni, scrie Ziarul de Iași, potrivit căruia situația este cu atât mai neobișnuită cu cât, în mod normal, se înregistrează cel mult unu-două cazuri pe an.

Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic șef la UPU-SMURD, a precizat că primul caz raportat a fost în localitatea Popricani, unde un copil în vârstă de 4 ani a fost mușcat de un șarpe veninos la mâna dreaptă. El a fost transportat de urgență cu ambulanța și a fost adus în stare stabilă și conștientă la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului „Sfânta Maria”. Medicul spune că se anticipează o evoluție și un prognostic favorabil.

Al doilea caz a fost raportat în localitatea Brăești, unde un bărbat de 50 de ani, cioban aflat pe câmp, a declarat că a fost mușcat la picior de un șarpe, posibil veninos. Potrivit medicului, din cauza agravării stării sale și a riscului de șoc anafilactic, a fost trimis un elicopter SMURD pentru transportul rapid al pacientului.

Șerpii s-au reactivat brusc după încălzirea vremii

Acesta a fost stabilizat, s-a inițiat tratamentul hemodinamic, iar bărbatul a ajuns conștient la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon”.

Specialiștii atrag însă atenția că nu este vorba despre o explozie a numărului de șerpi, ci despre o revenire bruscă a activității viperei, favorizată de încălzirea rapidă a vremii după o perioadă prelungită de frig și ploi.

Experții îi îndeamnă pe ieșeni să nu intre în panică dacă întâlnesc șerpi în timpul drumețiilor, întrucât aceștia nu atacă intenționat.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62551339
Beach, Please! lansează biletele de o zi. Prețurile pornesc de la 90 de euro pentru o zi de festival

Fanii care își doreau să trăiască experiența Beach, Please! 2025 măcar pentru o zi au, în sfârșit, ocazia: biletele de o zi au fost lansate oficial pe bilete.beach-please.ro.

62551331
Proiect: Acces restricționat la internet în România pentru minorii sub 16 ani. Ce vor fi obligați părinții să facă

Un proiect de lege prevede ca minorii din România nu vor mai avea acces pe internet și conturi personale pe rețelele sociale până la vârsta de 16 ani decât cu acordul părinților.

 

62551278
Horoscop 11 iunie. Decizii și revelații în dragoste pentru zodii. Cum sunt influențate relațiile de Luna Plină în Săgetător

Pe 11 iunie se formează Luna Plină în Săgetător. Luna Plină anunță concluzii, decizii importante, încheieri de etape și culegerea roadelor unor demersuri inițiate în urmă cu jumătate de an.  

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.