Legume exotice, produse la Buzău. Pepeni cu aromă de coniac și spanacul de 10 metri

×
Publicitate

Cel mai mic pepene din lume măsoară la maturitate doar trei centimetri și a fost aclimatizat cu succes în serele stațiunii de cercetare legumicolă din Buzău.

Este doar unul dintre soiurile de pepeni pe care cercetătorii au reușit să le facă să rodească la noi. Printre ele, se numără și pepenele de iarnă sau cel cu gust de vanilie ori coniac. Special pentru iubitorii de spanac, cercetătorii au adus un sortiment din India care produce frunze tot anul. 

Gama de pepeni din staţiunea din Buzău este extrem de variată şi numără câteva sute de soiuri. De departe, vedeta este pepenele miniatural. Cu un gust care aduce mai mult a prună, este atât de mic încât abia se zăreşte dintre frunze. 

Elena Barcanu, cercetător SCDL Buzău: Am aclimatizat de curând o nouă specie melotira scaba sau îi mai spune pepenele în miniatură, sau castravetele acrişor. Originar este din Mexic, a fost adus prin secolul 17 pe continentul european. Se poate folosi cu succes atâta pentru consum în stare proaspătă dar este foarte bun și conservat.

Tot recent a fost aclimatizat şi pepenele de iarnă. I se spune aşa pentru că poate fi cules acum şi mâncat peşte câteva luni. Îşi păstrează calităţile, fără să fie depozitat în condiţii speciale.

La fel ca fratele său mai mic, pepenele de iarnă poate fi folosit în diverse mâncăruri.

Costel Vânătoru, cercetător SCDL Buzău: "Rezistă foarte bine la condiţiile climatice de la noi, peferă să fie cultivat în sistem palisad, deci lega, nu târât pe sol. Potenţial mare de producţie, numit popular şi pepenele de iarnă, pentru că este puţin mai dulce decât castravele sau dovleacul. Poate fi utilizat proaspăt în diverse preparate culinare, salate."

La capitolul legume, cercetătorii din Buzău au reuşit să aducă în ţară un soi de spanac ce produce frunze tot anul. 

Costel Vânătoru: "Poate ajunge până la 10 metri înălţime dacă spaţiul permite, poate fi cultivat în câmp şi spaţii protejate. Acesta produce frunze proaspete toată perioada de primăvară, până la venirea îngheţului. Potenţialul de producţie este mult mai mare, de cel puţin 20-30 de ori mai mare decât spanacul tradiţional."

Noile soiuri vor putea fi cumpărate abia de anul viitor. Dar fermierii care vor să le testeze pot cere seminţe de la staţiunea de cercetare legumicolă din Buzău. Printre soiurile neobişnuite dezvoltate acolo se număra castravetele amar cu ţepi, dovlecelul sârb şi salată picantă. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62074814
Ce s-a întâmplat cu cel mai înalt copac din Amazon după incendiile devastatoare

Oameni de știință brazilieni și britanici au reușit să identifice cel mai înalt copac din pădurea amazoniană și spun că a fost evitat de incendiile care au devastat "plămânul planetei".

62074813
Drama trăită de o femeie după naștere. Copilul său a fost ars în incubator

Un bebeluș a murit ars într-un incubator unde era tratat de hipotermie, în timp ce mama sa era operată în urma nașterii, în Africa de Sud.

62073214
Noi acuzaţii de abuz sexual împotriva lui Placido Domingo. 11 femei l-au denunțat

În total 11 femei s-au alăturat acuzaţiilor de abuz sexual şi comportament indecent împotriva tenorului spaniol Placido Domingo, potrivit unei informaţii publicate de agenţia americană Associated Press (AP) şi preluată de EFE.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.