Legăturile între cafea și bolile cerebrale. Ce s-a descoperit la cei care beau mai mult de 6 căni pe zi

62203653

Cafeaua este printre cele mai populare băuturi din lume, iar consumul în cantități moderate poate reduce riscul de apariție a unor afecțiuni, precum Parkinson, diabetul de tip 2 și mai multe tipuri de cancer.

Pe de altă parte, consumată în exces, cafeaua poate avea efecte negative asupra creierului, arată un nou studiu realizat de oameni de știință de la Universitatea South Australia, potrivit The Hill. 

Cercetătorii australieni au evaluat efectele cafelei asupra creierului în rândul a peste 17.700 de persoane cu vârste cuprinse între 37 și 73 de ani.

Ei au descoperit că la cei care au consumat mai mult de șase căni de cafea în fiecare zi, riscul de demență a crescut cu 53%, iar volumul total al creierului a scăzut în comparație cu cei care au consumat cel mult două căni pe zi.

Studiul a fost publicat în revista de specialitate Nutritional Neuroscience.

„Acesta este cel mai amplu studiu privind conexiunile dintre de cafea, volumul creierului, riscurile de demență și riscurile de accident vascular cerebral - este, de asemenea, cel mai mare studiu care să ia în considerare datele volumetrice de imagistică a creierului”, a declarat Kitty Pham, autorul principal al studiului.

„Ținând cont de toate datele posibile, am constatat că un consum mai mare de cafea a fost asociat cu un volum mai redus al creierului - în esență, consumul a mai mult de șase căni de cafea pe zi poate reprezenta un risc dezvoltarea unor afecțiuni ale creierului, cum ar fi demența sau accidentul vascular cerebral”, a mai precizat Pham.

Adulții sănătoși sunt sfătuiți consume cel mult patru sau cinci căni de cafea pe zi, adică aproximativ 400 de miligrame de cofeină, potrivit Food and Drug Administration.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62203558
Marian Drăgulescu, încurcat de tehnologia japoneză din toalete: Nimeni nu a avut curajul să apese pe acele butoane

Gimnastul Marian Dragulescu s-a amuzat pe Internet după ce a descoperit tehnologia din toaletele japoneze.

62203488
Wine Trips România | Pe drumul vinului românesc la Crama SERVE

În noul episod al emisiunii online Wine Trips România, disponibilă pe PRO TV Plus și VOYO, somelierul Sergiu Nedelea și invitații săi ne conduc într-un tărâm feeric, cu arome îmbietoare și vinuri de poveste.

62203335
Atac cibernetic asupra spitalului Witting din Capitală. Atacatorii au cerut răscumpărare

Hackerii au preluat controlul asupra serverelor de la spitalul Witting, din capitală! Au criptat datele şi au cerut răscumpărare în moneda virtuală

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.