La 15 ani au dat zeci de spargeri în Iași, care durau câteva secunde. O dată au furat cu proprietarul treaz aflat în cameră

62107538
Pro TV

Doi adolescenți de 15 ani din Iași au fost arestați după ce au dat câteva zeci de spargeri, care durau câteva secunde. O dată au reușit să fure dintr-o cameră în care se afla chiar proprietarul casei. Acesta era treaz, dar nu a sesizat că era jefuit.

Cei doi minori în vârstă de 15 ani au fost arestați pentru 30 de zile de Judecătoria Iași, după ce medicii au stabilit că au avut discernământ când au comis zecile de spargeri, scrie Ziarul de Iași.

Adolescenții au furat din case și apartamente bunuri de ordinul sutelor de mii de lei. În doar câteva secunde reuşeau să forţeze ferestrele apartamentelor de la parterul blocurilor şi să fure obiecte de dimensiuni mici, dar valoroase.

Spargerile aveau loc inclusiv ziua în amiaza mare, iar într-un caz unul dintre ei a intrat în sufrageria unui apartament de unde a furat două telefoane și mai multe parfumuri de firmă, în timp ce proprietarul se afla, treaz, în cameră.

Hoțul a acționat atât de tăcut, încât bărbatul pur și simplu nu și-a dat seama că este jefuit.

Minorul a furat până și papucii din cameră, creând în doar câteva secunde un prejudiciu de peste 6.000 de lei.

În cele din urmă, polițiștii ieșeni au reușit să-i identifice și i-au săltat direct de pe stradă. Minorii urmează să fie trimiși în judceată pentru furt calificat.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61991171
Înălțarea Sfintei Cruci 2021. Care este adevărata semnificație a acestei sărbători

Înălțarea Sfintei Cruci se sărbătorește în fiecare an pe 14 septembrie. Spre deosebire de alte praznice împărăteşti, Înălţarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că aduce aminte de patimile şi de moartea Mântuitorului Hristos.

62212842
Directoarea unei școli sătești din Botoșani și-a luat permis doar pentru a putea duce copiii la școală cu microbuzul

Directoarea unei școli sătești din Botoșani și-a luat permis de conducere de categoria D doar pentru a putea duce copiii la școală cu microbuzul, pentru că primăria nu găsește șofer.

62212859
Petrecere surpriză pentru mai mulți pensionari din Glodeni: ”Nu m-am gândit să dansez la anii ăștia, la 70 de ani”

Bunicii din Glodeni, județul Dâmbovița, au avut parte de o petrecere surpriză.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.