Kurtos kalacs cu lavandă, vedeta unui festival din Timișoara. Ce alte produse au mai preferat participanții

×
Publicitate

Parfumul de lavandă a învăluit joi centrul Timișoarei. Cei care apreciază această plantă, mirosul și chiar gustul ei, au putut să încerce înghețată și limonadă cu lavandă ori diverse creme și loțiuni.

De departe, vedeta festivalului a fost kurtos kalacs cu lavandă.

Un producător are de șapte ani o grădină cu peste o mie de tufe de lavandă și povestește că profitul din produsele pe care le face și le vinde a crescut de la un an la altul, cu aproximativ 30 - 40 la sută.

Ștefan Ionică, producător de lavandă: „Unele conțin doar lavandă, altele sunt infuzate. Cum este mierea cu lavandă. Ținem florile cu lavandă în miere pentru o perioadă de câteva săptămâni, împrumută aroma de lavandă. Cafeua cu lavandă este o combinație de boabe de cafea, pe care le-am combinat împreună cu flori de lavandă într-o anumită cantitate ca să-i schimbe un pic aroma și gustul.”

La un astfel de eveniment, dulceața din lavandă a luat locul ciocolatei în deserturi. Un borcan costă 25 de lei.

Andreas Harnisfeger, administrator: „Biscuiți cu lavandă. Sunt făcuți cu făină, zahăr ouă, dar au și flori de lavandă în ale și gust de lavandă. Le dă o aromă.”

Un producător din Harghita a venit inclusiv cu kurtos kalacs cu lavandă.

Măgari Attila, producător kurtos kalacs: „În aluat punem o formă de sirop. Frământăm așa și după aia punem deasupra zahăr colorat cu lavandă, să fie puțin mov.”

În materie de frumusete, pe lângă loțiuni, creme și săpunuri, doamnele au apreciat uleiul bronzant de lavandă, dar si gloss-ul de buze, care nu lasă o nuanță puternică pe buze.

Cristina Ionică, producător de lavandă: „Este folosit uleiul esențial cu lavandă. În rest sunt ingrediente de morcov, buriti, vanilie, uleiul de Monoi de Tahuti. Protejează foarte bine pielea și dă o culoare minunată.”

În prezent lavanda este cultivată pe 200 de hectare de aproximativ 100 de producători.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62475564
Sfânta Maria, o sărbătoare încărcată de tradiții. Câți români își serbează onomastica și ce înseamnă, de fapt, acest nume

Este o zi specială pentru 2.600.000 de români care poartă numele de Maria sau Marin. Mulți credincioși ortodocși și catolici și-au început ziua la slujbă pentru că este Adormirea Maicii Domnului.

62440397
Un bărbat a ratat jackpotul la loto din cauza unui număr, iar a doua zi a câștigat 800.000 de dolari

Un bărbat din SUA a câștigat 800.000 de dolari la loteria din statul Michigan, la numai o zi după ce ratase marele premiu pentru că îi lipsea un singur număr.

62475511
Lemn extrem de rar, descoperit în Suceava. Valorează o avere

Poliţiştii suceveni au identificat un transport ilegal de lemn de paltin de munte creţ, folosit pentru confecţionarea instrumentelor muzicale, în special a viorilor de valoare.

 

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.