Încălzirea globală ne afectează somnul. Cercetătorii au monitorizat zeci de mii de oameni din 68 de țări

×
Publicitate

Încălzirea globală ne fură minute bune de somn. Au demonstrat-o mai mulți cercetători care au monitorizat zeci de mii de oameni, din 68 de țări, inclusiv din România.

În nopțile cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius, durata somnului scade cu 14 minute, spun aceștia.

Cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga au analizat, timp de doi ani, somnul a 47 de mii de oameni din 68 de țări. Aceștia au purtat ceasuri sau brățări inteligente.

Concluzia lor a fost că în nopțile cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius durata somnului a scăzut cu 14 minute, iar în cele cu temperaturi de peste 25 de grade Cesius probabilitatea ca o persoană să doarmă mai puțin de șapte ore a crescut.

Vlad Moșineguțu are 27 de ani și este specialist în marketing. A început să-și monitorizeze somnul acum câțiva ani și a constatat și el că doarme mai puțin cand este caniculă.

„Mă trezesc mai des noaptea. Mă mișc mai mult în pat, mă foiesc”, a spus acesta.

Efectul temperaturilor ridicate asupra pierderii somnului este amplificat în cazul persoanelor în vârstă, al femeilor, dar și în țările cu venituri reduse unde localnicii nu-și permit aparate de aer condiționat, mai spun autorii studiului.

„Atunci când ne este cald ne trezim des noaptea și în acest fel apare fragmentarea somnului. Acel somn profund, acele unde profunde pe care noi le avem în timpul somnului sunt reduse. De asta oamenii care au astfel de probleme se trezesc dimineața foarte obosiți și sunt obosiți pe toată perioada zilei”, a explicat un medic specialist în somnologie.

Cercetătorii mai avertizează că, din cauza creșterii temperaturii, până în 2099 media orelor de somn pierdute se va reduce cu încă 58 de ore anual, pentru fiecare persoană în parte.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, pentru intervalul 2022 – 2050, la nivelul României, temperaturile vor crește în medie cu peste 3 grade Celsius în august - cea mai caldă lună a anului.

Articol recomandat de sport.ro
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
Citește și...
62263126
"Cea mai mare plantă de pe Pământ" se întinde pe 200 de km pătrați. Este de trei ori cât Manhattanul
Acum 4.500 de ani, o singură sămânţă - din două specii de ierburi marine - şi-a găsit loc favorabil undeva în ceea ce este acum cunoscut sub numele de Shark Bay, chiar în largul coastei de vest a Australiei.
62262419
Cristal de 830 de milioane de ani, conținând microorganisme antice, va fi deschis. Care e riscul unei pandemii apocaliptice
Geologii sunt pe cale de a deschide un cristal de sare vechi de 830 de milioane de ani, despre care cred că ar conține microorganisme antice vii.
62260394
Dumitru Prunariu: Adepții teoriei „Flat Earth” mi-au cerut să le vorbesc oamenilor despre cât de plat este Pământul
Singurul cosmonaut din istoria României, Dumitru Prunariu, a sărbătorit 41 de ani de la zborul său în spațiul cosmic.