Emoționați, dar încrezători pentru ce le rezervă viitorul, elevii au petrecut alături de colegi. Tinerii și-au pregătit ținute elegante, iar fetele au stat cu orele la coafor și la machiaj.
Cei patru ani de liceu s-au încheiat pentru elevi cu o petrecere memorabilă. Și speră să ducă în următoarea etapă din viața lor numai amintiri frumoase.
Fată: „Am avut un moment de dans cu colegul meu de bancă... și am avut foarte multe emoții”.
Andra și Matei au fost încoronați regele și regina balului.
Regina balului: „Nu m-am așteptat, dar le mulțumesc foarte mult profesorilor mei că m-au ales. Le-am demonstrat pe parcursul anilor că m-am descurcat destul de bine la școală”.
Regele balului: „Minunat”.
Reporter: „Te-ai așteptat?”
Regele balului: „Nu, chiar nu”.
În cazul fetelor, pregătirile pentru banchet pot dura aproape la fel de mult ca petrecerea.
Un banchet organizat în club sau restaurant, cu muzică live și meniu cu mai multe feluri de mâncare, poate trece de 1.000 de lei de persoană. La aceste costuri se adaugă cele de la festivitatea de absolvire, dar și îmbrăcămintea și accesoriile pentru banchet. Din acest motiv, în unele orașe, participarea este mai restrânsă.
Mihai Tibuleac, manager firmă: „Pentru că activăm de foarte mult timp în acest domeniu, ne-am interesat și de ce scade atât de drastic și de ce se retrag așa de mulți studenți de la balurile de absolvire. Motivul este cel financiar”.
În unele cazuri, elevii preferă o petrecere mai mică sau o excursie cu clasa.