Mulți pasageri leagă o panglică de mânerul valizei pentru a o recunoaște mai ușor pe banda de bagaje, însă angajații aeroporturilor avertizează că acest obicei poate întârzia livrarea bagajului sau chiar îl poate trimite pe un alt traseu, scrie Express.

În plin sezon al concediilor, aeroporturile sunt mai aglomerate ca niciodată, iar mii de bagaje trec zilnic prin sistemele automate de sortare. Tocmai de aceea, orice accesoriu prins de valiză poate crea probleme.

John, manipulator de bagaje pe Aeroportul din Dublin, a explicat pentru RSVP Live că panglicile decorative pot împiedica scanarea automată a bagajelor.

„Panglicile pe care oamenii le leagă de valize pentru a le recunoaște mai ușor pot împiedica scanarea automată a bagajelor în zona de sortare. Dacă valiza nu poate fi scanată, aceasta ajunge la verificare manuală, iar asta poate însemna că nu va fi încărcată la timp în avion”, a explicat John.

Mai mult, panglicile, etichetele sau orice alte obiecte care atârnă de bagaj se pot agăța în benzile transportoare și pot bloca sistemul de manipulare.

Greșeala pe care mulți călători o fac fără să știe

Specialistul atrage atenția și asupra unei alte erori frecvente: păstrarea etichetelor vechi de zbor pe valiză.

Acestea pot crea confuzii în timpul scanării, iar bagajul riscă să fie direcționat către o altă destinație decât cea în care călătorește proprietarul.

Există soluții mult mai sigure pentru a-ți recunoaște rapid valiza.

Experții recomandă folosirea unor autocolante distinctive sau a unei curele colorate, bine fixate în jurul bagajului. Acestea nu afectează procesul de scanare și fac valiza ușor de identificat pe banda de bagaje.

O altă variantă este folosirea huselor pentru valize. Acestea sunt disponibile într-o gamă variată de culori și modele, inclusiv variante personalizate sau impermeabile, care oferă și protecție împotriva zgârieturilor și a ploii.

De ce este bine să eviți valizele negre

Și culoarea bagajului poate face diferența. Negrul rămâne cea mai populară alegere în rândul pasagerilor, aproximativ 40% dintre aceștia optând pentru această nuanță. Tocmai de aceea, valizele negre sunt cel mai ușor de confundat pe banda de bagaje.

În plus, potrivit angajaților din aeroporturi, acestea sunt și mai des vizate de hoți. Dacă sunt surprinși cu un astfel de bagaj, aceștia pot invoca mai ușor faptul că au ridicat din greșeală valiza altui pasager.