Energia şi gazul au ajuns atât de ieftine, încât cei cu preţuri plafonate plătesc acum mult mai mult decât fac. Cum e posibil

×
Publicitate

O premieră în România, dar deja un fenomen în alte țări europene, energia electrică a ajuns să fie vândută la prețuri negative.  

Asta înseamnă că se produce uneori mai multă decât este necesară, iar cei care o produc sunt nevoiți să plătească pentru a fi preluată, ca să nu își oprească sistemele. 

S-a întâmplat de câteva ori în ultimele săptămâni, mai ales în zilele cu consum redus. Și gazul are prețuri mai mici, iar specialiștii spun, că în aceste condiții, este nevoie ca plafoanele stabilite de autorități să fie coborâte, ca să putem beneficia de ieftiniri.
 
Deși pare ciudat, am ajuns să avem prețuri negative la energia electrică tranzacționată pe piața de la noi. Vedem asta la prețurile de sâmbăta trecută pentru cantități livrate duminică. 
 
S-a întâmplat în anumite intervale orare, când iată s-a ajuns chiar la un preț de MINUS 115 lei/MWh. Asta înseamnă că producția a fost mult mai mare decât consumul și exportul, așa că producătorii au preferat să plătească ei pentru a li se lua energia. 
 
Asta pentru că uneori poate fi mai rentabilă pe termen lung vânzarea la preț negativ decât oprirea producției. Mai mult, Germania, care are prețuri negative de luni bune, a pompat energie solară foarte ieftină către toate celalalte țări, cu efecte și la noi. 

Românii nu pot profita de acest ieftiniri

Însă românii nu pot beneficia de aceste ieftiniri; atâta timp cât prețurile sunt plafonate prin contracte. Ca atare, plafoanele ar trebui schimbate pentru a beneficia si consumatorii. 
 
Corina Murafa, expert energie: „Consumatorii, indiferent că în mod normal atunci când sunt prețuri negative în piață, ei ar trebui să beneficieze în sensul de a plăti un preț final foarte jos la electricitate, nu vor plăti, pentru că plafonul este sus în momentul de față. Este un preț reglementat inclusiv la producție, la noi, ceea ce în condițiile actuale de prețuri foarte scăzute în piață nu-și mai are sensul. Se poate întâmpla foarte curând, dacă nu se întâmplă deja - practic să plătim mai mult decât merită”.
 
Și la gaze, prețurile ar putea scădea sub zero în Europa, spun specialiști citați de Bloomberg. Vedem aici evoluția cotațiilor la noi - prețurile medii de tranzacţionare pentru clienți finali, care au ajuns de aproape 4 ori mai mici față de toamna trecută.
 
În tranzacțiile pe piața de contracte pe termen scurt, care nu implică clienți finali, prețul e chiar mult sub acest nivel, la circa 130 de lei, deci mai mic decât cel reglementat de stat.
 
Teodora Vasâlca-Cimpoi, expert energie: „Toată Europa s-a confruntat cu o iarnă caldă, în care consumul de gaze naturale a fost mai scăzut decât de obicei, iar asta a permis ca depozitele de gaze în Europa să rămână la un nivel mai ridicat. Acest consum mai mic, pus în balanță cu o ofertă ridicată, creează acest excedent pe piață, care se reflectă în prețuri mici. Dacă se vor menține plafoanele actuale, practic atât consumatorii, cât și furnizorii vor fi dezavantajați”. 
 
Actualele plafoane la energie sunt, teoretic, valabile până în primăvara lui 2025. Guvernul şi-a anunţat intenţia de a le revizui, dar deocamdată nu a fost luată o decizie.
Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62352233
Incendiu la bordul unui avion, de la bateria unei țigări electronice. Focarul a izbucnit la 2.000 de metri

Bateria unei țigări electronice a explodat în timpul unui zbor, iar cabina pasagerilor s-a umplut cu fum. La bord a izbucnit și un incendiu, stins repede de călători.

62351885
Metoda inedită a unui tânăr din Mureș de a impresiona tinere. "Tinerele au încredere, banul ăsta e ochiul dracului"

Un tânăr de 31 de ani din Mureș s-a dat drept fals polițist pentru a impresiona mai multe tinere pe rețelele sociale.

62352174
Fetiță româncă de 12 ani, vândută și căsătorită cu forța de părinți, pentru 4.000 de euro, ca să plătească o datorie

O copilă româncă de 12 ani a fost vândută de părinții ei în Spania, ca să achite o datorie. Mama și iubitul ei urmează să fie judecați de Tribunalul Provincial din Cordoba. Procesul va începe în luna iunie, potrivit presei din Spania.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.