De ce a murit un bărbat de 224 kg din Botoșani, dus de 12 pompieri la spital. Sora lui de 240 kg a decedat recent

62425916
Agerpres

Un bărbat din Dorohoi a murit din cauza obezității extreme, la puțin timp după ce și sora lui a decedat tot pe fondul greutății ieșite din comun, de peste 240 de kilograme. Pentru transportul la spital a bărbatului de 224 kg au intervenit 12 pompieri.

Un bărbat de 42 de ani din Dorohoi a murit marți la Spitalul Județean Botoșani din cauza unor afecțiuni respiratorii apărute pe fondul unei obezități morbide, scrie Monitorul de Botoșani.

Destinul tragic face ca și sora lui să fi decedat, în urmă cu doar câteva luni, tot din cauza obezității extreme- femeia cântărea 240 de kilograme.

Bărbatul a fost dus la spital în stare gravă, iar pentru transportul său au fost mobilizați nu mai puțin de 12 pompieri, care să-l urce și apoi să-l coboare din autospeciala de transport victime multiple SMURD.

”Pacientul a ajuns în unitatea noastră în stare foarte gravă. Prezenta insuficienţă respiratorie cronică acutizată, bronhopneumopatie obstructivă cronică acutizată, cord pulmonar cronic decompensat, fibrilaţie atrială, comă cauzată de acumularea exceivă de dioxid de carbon în sânge, obezitate morbidă. A fost internat direct la terapie intensivă. Din păcate, în ciuda eforturilor colegilor, în după-amiaza zilei de marţi a suferit un stop cardiac ireversibil, fiind declarat decesul. Prognosticul a fost extrem de rezervat de la început”, a declarat medicul Monica Adăscăliţei, managerul SJU Mavromati.

35% dintre români vor fi obezi până în anul 2025

Sora bărbatului a murit și ea, în aprilie 2023, tot din cauza obezității morbide. Când a fost adusă la spital, medicii au estimat că femeia în vârstă de 59 de ani cântărea peste 250 de kilograme.

Familia spunea că aceasta ar fi început să ia foarte mult în greutate în ultimele două luni. Din acest motiv până şi deplasarea prin casă îi era dificilă şi o făcea cu ajutorul unui cadru.

Cele două cazuri le-au dat de gândit şi responsabililor din sistemul sanitar. Noul Contract-cadru al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care a intrat în vigoare în iulie 2023, includea noi servicii legate de obezitate în pachetul de medicină primară.

În România, prevalența obezității va crește la 35% în 2025, de la 22-25%, cât este în prezent, țara noastră având și cel mai slab nivel de pregătire pentru gestionarea obezității dintre țările UE.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62324557
George Ivașcu împlinește 56 de ani. Cine este actorul din spatele personajului Pelicanu’ din serialul Clanul

George Ivașcu împlinește astăzi 56 de ani. Actorul care va reveni pe micile ecrane în „Clanul - Sezonul final”, poate fi urmărit și pe scena teatrului Metropolis, unde joacă în această perioadă în piesa „Tango”. 

62383214
Venus, planeta iubirii și a banilor, intră în Vărsător din 16 februarie 2024. Racii și Capricornii au câștiguri financiare

Venus, planeta iubirii și a banilor, intră pe 16 februarie în Vărsător, zodie pe care o va traversa până pe 11 martie. În această perioadă, Venus ne îndeamnă să ne dorim mai multă independență și libertate în relațiile noastre.

62425840
Cum arată cea mai veche troiţă de piatră din Sibiu. Are aproape 400 de ani. Ce mesaj conține | FOTO

Cea mai veche troiţă de piatră din judeţul Sibiu, ridicată în vremea principelui Gheorghe Rackozy I este datată la 1640.

 

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.