Cum s-a reunit un bărbat cu mama sa după 58 de ani. Regăsirea a fost extrem de emoționantă

62214390
BBC

Calvin Barrett, în vârstă de 64 de ani, din Michigan, SUA, a crescut fără mama sa, însă întotdeauna și-a dorit să o găsească.

„Este ca și cum un gol din inima mea a fost umplut, într-un final, după toți acești ani”. Așa a descris bărbatul momentul în care s-a reîntâlni cu mama sa, Mollie Payne, 88 de ani, după aproape 60 de ani de separare, potrivit BBC.

Cei doi s-au reîntâlnit după ce fiica bărbatului a făcut un test ADN, în urma căruia s-a descoperit o potrivire cu nepotul mamei lui Calvin Barrett.

Mollie Payne s-a cunoscut cu soțul ei, un pilot american, în 1950, când era stabilit în Marea Britanie. Cei doi s-au căsătorit în ianuarie 1955, apoi s-au mutat în SUA, în luna martie.

Calvin, primul lor copil, s-a născut în 1957, iar după venirea pe lume a celui de-al doilea copil, Mollie Payne s-a întors în Marea Britanie.

„Am avut o cădere psihică pe vremea când eram în State. Atunci nu puteam să am grijă de mine, dar de copiii mei. Fratele meu mi-a trimis un bilet de avion ca să plec acasă, cu intenția de a mă întoarce la copii, însă asta nu s-a întâmplat”, a povestit femeia.

Mollie Payne a trimis copiilor scrisori și cadouri de Crăciun, însă aceștia nu le-au primit niciodată.

„Am încercat să mă întorc. Copiii au fost luați de lângă mine, nu i-am abandonat”, a mai spus aceasta.

Calvin Barret avea șase ani atunci când și-a văzut mama pentru ultima dată. El și fratele său au locuit cu tatăl și bunica lor, însă mama acestora nu era adusă în discuție niciodată.

Bărbatul a început să-și caute mama la vârsta de 27 de ani, după ce tatăl său a murit în 1984.

„Eram obsedat să o găsesc pentru că îmi era dor de ea. Îmi era greu fără ea, nu știam dacă este vie sau moartă”, a povestit acesta.

În luna aprilie, Calvin a primit veștile mult așteptate după ce fiica sa i-a spus că i-a găsit mama.

„A fost minunat. Era în al nouălea cer. Îmi dau lacrimile și acum când ma gândesc”, a spus fiica lui Calvin.

Cei doi au comunicat pe Facebook zilnic încă din luna mai, iar în septembrie au reușit să se vadă și față în față.

„Am fugit direct la ea. Am reușit să o țin de mână și să o strâng în brațe. Am început să plâng ca un bebeluș. Legătura încă exista”, a mărturisit Calvin.

Mollie Payne a declarat că nu îi venea să creadă când nepotul ei i-a spus că fiica lui Calvin l-a contactat.

„Eram atât de încântată. Îmi era greu să asimilez informația. Inima parcă îmi ieșea din piept”, a spus Mollie Payne.

„Am vorbit și ne-am cunoscut. Am povestit amintirile vechi. Era ireal. Încă îmi este greu să cred că este adevărat”, a mai spus Calvin.

Despărțirea va fi una dificilă, dar cei doi așteaptă cu nerăbdare să petreacă primul Crăciun împreună după 58 de ani.

„I-am spus că nu cred că există o mamă care să-și iubească fiul așa cum îl iubesc eu pe el. Este un sentiment foarte puternic”, a mai declarat Mollie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62214355
Carnavalul Viareggio a animat străzile din Toscana. Evenimentul este renumit pentru temele sale satirice

Petrecere plină de culoare pe străzile oraşului italian Viareggio. Mii de oameni au umplut localitatea din Toscana, ca să ia parte la un celebru carnaval de satiră.

62214283
Studiu: 65% dintre copiii de până la 14 ani mănâncă dulciuri în fiecare zi

Potrivit unui studiu recent, 65% dintre copiii până-n 14 ani mănâncă dulciuri zilnic.

62214312
O tânără din Satu Mare, care s-a stins la 29 de ani, a salvat viața unui bărbat grav bolnav din Italia

După ce a călătorit mai bine de o mie de kilometri, o inimă din Cluj a salvat viața unui bărbat grav bolnav din Italia.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.