A furat sute de mii de euro de la clienți decedați. Surprinzător ce a făcut apoi cu banii

62067807
iStock

Managera unei firme de construcții din Marea Britanie a fost condamnată la 2 ani și 6 luni de închisoare, după ce a falsificat scrisorile unor clienți decedați pentru a le fura economiile.

Claire Free, în vârstă de 47 de ani, s-a folosit de funcția sa pentru a fura sume mari de bani de la clienții ei, împărțind banii cu familia, relatează The Sun.

Potrivit declarațiilor oficialilor, Free le-ar fi cerut angajaților să pună banii în contul ei, spunându-le că este „bonusul” ei.

Infracțiunile acesteia au fost descoperite în momentul în care fiul unei victime a observat că din contul tatălui său lipseau peste 2.100 de euro și fusese închis.

În urma investigațiilor, s-a descoperit că Free a falsificat semnătura clienților pentru a autoriza 149 de transferuri bancare în contul său. Astfel, timp de 10 ani, femeia a furat de la clienții decedați peste 200.000 de euro.

Aceasta nu folosea banii, însă, pentru a duce o viață de lux, ci îi dădea celor din familia sa.

Firma de construcții în care a lucrat femeia, timp de 23 de ani, este a șasea cea mai mare din Marea Britanie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62067806
Declarații controversate făcute de un jurnalist. Susține că obezii trebuie „lăsați să moară”

Michael Buerk, un cunoscut jurnalist britanic, a afirmat că Sistemul Național deSănătate din Marea Britanie ar economisi bani dacă oamenii obezi ar fi lăsați să moară.

Gestul bizar făcut de un câine, în mijlocul străzii. Trecătorii au filmat tot. VIDEO

Un câine ”încăpățânat” a fost surprins refuzând să își mai urmeze stăpâna, în timp ce se aflau la plimbare pe stradă.

62067694
S-a dus la spital cu dureri de stomac, dar la spital a aflat că este însărcinată

O tânără de 19 ani din Marea Britanie ajuns la spital cu dureri de stomac și a aflat că era în travaliu.

Recomandări
Kimberly guilfoyle gettyimages 2216537913
Trump i-a cerut demisia ambasadoarei SUA în Grecia, care s-a lăudat cu demiterea Guvernului Bolojan: „Nu suntem mulțumiți”

Casa Albă a confirmat, marți, că administrația Trump i-a solicitat ambasadoarei în Grecia, Kimberly Guilfoyle, să demisioneze. 

Nicusor dan luca niculescu imago0868657446h
SURSE: Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă guvernul Luca Niculescu pică în Parlament

Președintele Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă Luca Niculescu nu trece de votul Parlamentului, susțin surse apropiate de Administrația Prezidențială.

62533111
Ungaria abrogă legea anti-LGBTIQ+ a lui Viktor Orban, condamnată de justiția europeană. „Mai sunt multe de făcut”

Deputaţii ungari au abrogat marţi, prin vot, prevederile legii „protecţiei copilului” din 2021 împotriva comunității LGBTIQ+ adoptate în timpul fostului premier naţionalist Viktor Orban.