Craiova, în topul celor mai frumoase târguri de Crăciun din Europa. Turiștii străini fac rezervări încă din luna ianuarie

×
Publicitate

Târgurile de Crăciun din România sunt foarte apreciate de străini. Agențiile de turism din alte țări au oferte pentru un city-break sau un circuit al acestor târguri din marile orașe, cum ar fi București, Sibiu sau Craiova.

Unele hoteluri au deschis rezervările încă de la începutul anului. Străinii aleg România pentru prețurile mai mici și pentru că este considerată o țară sigură. Târgul din Craiova se află anul acesta pe locul doi în clasamentul „European Best Destinations”.

Așteptări mari din partea organizatorilor

40 la sută dintre vizitatorii de anul trecut au fost străini. Anul acesta, organizatorii se așteaptă ca numărul lor să crească. Turiștii străini fac poze cu noile decorațiuni care împodobesc orașul – ursuleți, reni sau soldați.

Student străin: „Este bine totul, totul e frumos, târgul de Crăciun este bun.”

Laura Patru, manager de marketing hotel: „Au început să își facă rezervări încă din luna ianuarie, atunci am înregistrat primele solicitări de la turiștii bulgari, avem solicitări și de la turiști din Serbia. Avem în crama hotelului produse tradiționale reinterpretate, precum și niște produse mai specifice locului, orez cu praz.”

Străinii apreciază și târgul de la Sibiu, unde pot ajunge ușor cu avionul.

Andrei Drăgan Răduleț, organizatorul Târgului de Crăciun din Sibiu: „Avem zboruri noi din Elveția, Madrid, avem legături bune cu Londra, Viena. Un hotel poate să devină partener oficial, un formular prin care se înscrie, ne spune ce pachete oferă turiștilor în perioada târgului și noi venim în susținerea lor cu niște vouchere care dau experiențe: o tură în roata panoramică, o urcare în Turnul Sfatului, un vin fiert sau băutură caldă.”

Oferte speciale pentru turiștii maghiari

Agențiile de turism au tot felul de oferte. Ungurii, de exemplu, pot alege excursia „Cele mai frumoase târguri de Crăciun din Ardeal”. Costă 325 de euro, cu trei nopți de cazare. Ofertele pentru România sunt, în general, mai bune față de alte târguri europene.

Virginia Lungu, agent de turism: „De exemplu, un pachet de 3 nopți, pentru 6 persoane, începe de la 550 de euro, însemnând cazări, transferul de la aeroport, ghidajul și câteva mese tradiționale românești. Cele mai multe tururi duc la Sibiu, după Sibiu Sighișoara și București.”

Și agențiile de la noi au oferte pentru târgurile de Crăciun din Austria, Cehia, Franța sau Germania.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Mamele se iau întrecere la pregătirea pachețelului pentru școală. Trendul viral pe TikTok

Se dau adevărate concursuri între mame când vine vorba de pregătirea pachețelului pentru școală. Clasicul sandviș a fost înlocuit de gustări făcute în casă, combinate cu nuci sau fructe și legume frumos tăiate.  

O tânără de 19 ani riscă să orbească, după ce un parazit i-a intrat în ochi în timp ce făcea duș în Republica Dominicană

Grace Jamison, o tânără de 19 ani, riscă să orbească după ce un parazit periculos numit acanthamoeba i-a intrat în ochi în timp ce făcea duș purtând lentile de contact.

Un bărbat din Turcia trebuie să plătească pensie alimentară pentru cele două pisici rămase cu soția după divorț

Un bărbat din Istanbul a acceptat să plătească cheltuielile de întreținere pe termen lung pentru cele două pisici ale familiei, ca parte a unui acord de divorț, o prevedere neobișnuită în procesele de separare din Turcia.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Reacția României la propunerea șefei CE pentru Canada. Ce ar însemna statutul de „membru asociat” al UE

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, afirmă că invitaţia lansată de șefa Comisiei Europene, care propune Canadei statutul de „membru asociat” al UE, face parte dintr-o direcţie de aliniere strategică accelerată.