Concurs de machete în Alba Iulia. Mii de elevi au încercat să redea imaginea satului autentic românesc

×
Publicitate

Lumea satului autentic românesc poate fi descoperită în această perioadă prin ochii micilor artiști din Alba. Peste 5.000 de elevi din 62 de comune au încercat să redea, cât mai fidel, imaginea satului copilăriei, în cadrul unui concurs.

De la case rustice cu acoperișuri din paie, șindrilă sau lemn, până la fântâni, ciubere sau cruci, toate fac parte din fascinanta viață de la ţară.

Scopul competiţiei este de a insufla tinerei generații dorința de a păstra valorile tradiționale locale.

Pentru această machetă, ce redă în detaliu procesul de extragere a aurului din Munții Apuseni, elevii s-au inspirat din fotografii vechi.

Rareș, în schimb, și-a amintit de perioadele petrecute la bunci şi a reuşit să redea un crâmpei din lumea satului copilăriei lui.

Rareș Faur, elev Săsciori: „Buncii mei au îngrijit un om și omul acela era dogar, adică un om care făcea butoiae, fântâni, ciubere și m-am luat după căsuța lui. Aici am reconstituit măsuța lui unde stătea să se odihnească, citea și mânca brânză”.

Câțiva elevi au construit machetele unor gospodării din zona de munte.

Alții au ales obiective turistice din Apuseni.

Paraschiva Sav, învățătoare: „Ei și-au ales colțurile mai atractive din comuna Sălciua și au vrut să le redea prin imaginația lor și să arate tuturor ce frumoasă este comuna noastră”.

Concursul "Satul copilăriei mele" a ajuns anul acesta la cea de-a III-a ediție.

Ion Dumitrel, președinte Consiliul Județean Alba: „Să protejăm ceea ce este caracteristic pentru județul Alba, spuneam atunci pornind de la o idee furată din Franța, ideea de protejare a peisajului, iar unul din peisajele care trebuie protejat și trebuie dus mai departe în aceeași formă este cea legată de modul cum s-a construit, cum s-a organizat zona rurală din județul Alba”.

Cele peste 200 de lucrări - desene, colaje și machete - care au obținut premiul I sunt expuse, până la sfârșitul lunii, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62321251
Au săpat un tunel pentru a jefui o bijuterie, dar au eșuat. Ce bilet au lăsat în urmă

Patru bărbați au încercat să jefuiască o bijuterie, dar planul lor nu a funcționat deloc așa cum sperau.

62319401
Un băiat a mers să dea examen. A pășit în clasă și a leșinat imediat. Motivul este total neașteptat

Un elev din clasa a-12-a din Bihar, din estul Indiei, a leșinat când a intrat într-o sală de examen plină de fete.

62321192
Record. Este cel mai mare preț plătit vreodată pentru o mașină nouă, scoasă la licitație

Un Bugatti unicat a stabilit un record pentru cel mai mare preț plătit vreodată pentru o mașină nouă, scoasă la licitație.  

Recomandări
Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.