Ce joburi part-time pot face studenții. Salariile oferite sunt de sute de euro

62264283
Getty

Anul acesta a venit cu încercări financiare care au pus sub lupă capacitatea românilor de a-și gestiona eficient bugetul.

După creșteri succesive ale inflației și sub impactul crizei energetice, 80% dintre angajații români au început să ia măsuri pentru a-și proteja bugetul, anticipând costurile din această iarnă.

Într-o poziție asemănătoare sunt și studenții care au început din octombrie un nou an universitar. În cazul lor, creșterilor la alimente și servicii sau taxe școlare se adaugă chiriile tot mai mari, 79,4% dintre ei având de gând să se angajeze în timpul studiilor.

Unde te poți angaja ca student

Partea bună este că există multe opțiuni de joburi part-time, cu program redus, care îi permit unui student să nu-și neglijeze studiile în timp ce câștigă un venit suplimentar pentru a-și acoperi din cheltuieli.

Analist media cu tură de noapte

Un job pentru studenți care își doresc să crească și să capete experiență în comunicare, jurnalism și PR. Printre cerințe se numără să fii capabil să-ți organizezi munca și să respecți deadline-urile, să fii atent la detalii și să deții cunoștințe solide de limba engleză.

Activitatea la job presupune să monitorizezi aparițiile editoriale din presa scrisă și social media, identificând materialele de interes și redactând rapoarte. Oferta salarială medie este de 550 de euro pe lună.

Operator call center

Dacă comunici lejer cu cei din jur, un job de suport clienți poate fi o opțiune bună. Sunt multe opțiuni cu program flexibil care îți permit să prioritizezi facultatea. La job trebuie să rezolvi solicitările clienților pe mail, chat sau telefon, iar dacă cunoști la nivel avansat și o altă limbă străină, pe lângă engleză, atunci șansele să găsești un job bine plătit cresc. Salariul pleacă de la 500 de euro pe lună.

Streamer

Dacă ești pasionat de tehnologie, jocuri, stai pe Twitch, TikTok sau Youtube, un job de streamer pe perioada studenției sună bine. Ai nevoie de limba engleză avansat și excelente abilități de comunicare. Salariul este în jur de 450 de euro lunar.

Operare și intermediere date

Ai nevoie de abilități de operare PC și atenție la detalii pentru a prelucra, analiza și înregistra documente personale. Pentru un astfel de job salariul este de aproximativ 480 de euro lunar, iar programul este hibrid sau remote.

Specialist Social Media

Dacă ești student la Jurnalism, Comunicare, Marketing sau ceva similar, atunci un job de Specialist Social Media îți poate aduce și experiență relevantă în viitoarea carieră. La job te ocupi cu activități online pe website-uri și rețele sociale: postări, monitorizare, raportări. Salariul mediu lunar este de 550 de euro.

Asistent vânzări part-time

Ofertele de muncă în vânzări sunt printre cele mai numeroase, multe dintre ele fiind poziții unde nu ai nevoie de experiență. Asta face ca un job în vânzări pe perioada studenției să fie o variantă bună. Programul part-time este de patru sau șase ore iar activitatea presupune consilierea clienților, recepţie marfă, aranjarea produselor, aprovizionarea, participarea la inventar sau încasare. Ofertele salariale pornesc de la 370 de euro/lunar.

Date oferite de BestJobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 40.000 de joburi și mii de freelanceri, agenți de recrutare sau specialiști în dezvoltare profesională și personală (coachi, mentori, terapeuți, avocați și alte tipuri de specialiști).

 

 

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62217673
Dezvăluirea făcută de Anamaria Prodan la două săptămâni după altercația violentă cu Laurențiu Reghecampf

Anamaria Prodan spune că a dat uitării altercația violentă cu Laurențiu Reghecampf din urmă cu două săptămâni și că acum „totul este perfect” între ei.

62293855
Raport Storia.ro: prețul chiriilor continuă să crească în septembrie. +17% la Constanța

Storia.ro, platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață, a analizat evoluția chiriilor în ultima lună și în ultimul an pentru București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Constanța, Brașov și Sibiu.

62293660
Țipete și plânsete la o grădiniță. O educatoare care purta o mască de Halloween a terorizat copiii „răi” VIDEO

Mai mulți angajați ai unei grădinițe din Mississippi au intrat în alertă, după ce în spațiul public au apărut videoclipuri în care au fost filmați cum sperie copiii „răi” cu o mască de Halloween.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 1
Lista măsurilor „urgente” impuse de PSD pentru a vota guvernul. Ce trebuie să facă Luca Niculescu pentru salariile bugetarilor și pensii

În timpul discuțiilor de la sediul PSD, liderii social-democrați i-ar fi transmis premierului desemnat Luca Niculescu o listă cu 12 măsuri ugente, transmit surse politice.

Sorin grindeanu 2026 2
PSD, decizia finală referitoare la premierul desemnat, Luca Niculescu. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat într-o conferință de presă că social-democrații ar putea susține Guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu, dacă vor fi îndeplinite două condiții.

Vlcsnap 2026 10 08 13h36m50s667
Noi detalii în cazul româncei ucise în UK cu 78 de lovituri de cuțit. Ce a spus criminalul obsedat de „Dexter”

O româncă de 24 de ani, stabilită în Marea Britanie, a fost ucisă macabru cu 78 de lovituri de cuțit de un student la criminalistică.