Ce acte sunt necesare pentru contractul de vânzare-cumpărare casă. Cum să ai dosarul complet

62311936

Actele de vânzare-cumpărare pentru o casă sunt la baza acțiunii în care o persoană vinde o locuință altuia pentru o sumă de bani. Contractul de vânzare-cumpărare este primul pas spre obținerea sau vânzarea unei case.  

În acest contract se descrie bunul imobil, se precizează adresa exactă, numărul de camere, suprafața, numărul cadastral, felul în care s-a dobândit apartamentul/casa, dar și prețul cu care se vinde.

Pentru a vinde sau cumpăra o casă, ai nevoie de aceste acte de vânzare-cumpărare. Iată tot ce trebuie să știi despre acest lucru.

Acte vânzare-cumpărare casă

Un act de vânzare-cumpărare a unei case este un contract legal prin care un vânzător transferă dreptul de proprietate asupra unei case unui cumpărător în schimbul unei sume de bani.

Acest document este esențial pentru a înregistra și confirma tranzacția dintre părți și pentru a proteja drepturile și interesele ambelor părți implicate.

Care sunt pașii atunci când cumperi sau vinzi o casă:
Părțile implicate (vânzătorul și cumpărătorul) discută și negociază termenii și condițiile tranzacției, cum ar fi prețul de vânzare, termenii de plată, data de predare, clauzele de inspecție etc.

După ce ajung la un acord, aceștia vor trece la redactarea contractului.

Un avocat sau un notar poate fi implicat în redactarea contractului de vânzare-cumpărare. Contractul trebuie să includă informații despre părți, descrierea proprietății, prețul de vânzare, condiții și termene, drepturile și obligațiile fiecărei părți și orice alte clauze specifice.

Ambele părți trebuie să revizuiască contractul și să se asigure că sunt de acord cu toate clauzele. Dacă sunt necesare modificări sau negocieri suplimentare, acestea trebuie abordate în această etapă. Este important să se acorde atenție detaliilor legate de transferul de proprietate, taxele și impozitele, inspecțiile casei și alte cerințe specifice.

După ce contractul este finalizat și toate aspectele au fost rezolvate, părțile vor semna contractul în fața unui notar.

Semnarea contractului confirmă acordul ambelor părți și angajamentul de a respecta termenii și condițiile stabilite.

În funcție de termenii contractului, pot exista condiții care trebuie îndeplinite înainte de încheierea finală a tranzacției. Acestea pot include inspecții suplimentare ale casei, obținerea unor aprobări sau finanțare suplimentară.

Părțile trebuie să coopereze pentru a asigura îndeplinirea tuturor condițiilor contractuale.

După îndeplinirea tuturor condițiilor contractuale, urmează încheierea finală a tranzacției. Acest lucru poate implica schimbul de bani, semnarea actelor de transfer al proprietății și înregistrarea tranzacției la autoritățile competente, apoi trecerea imobilului la plata impozitului pentru noul proprietar și toate demersurile necesare.

Trebuie să discuți întotdeauna un avocat specializat sau un notar pentru a te asigura că toate aspectele legale sunt respectate în procesul de vânzare-cumpărare a unei case și pentru a îți proteja drepturile și interesele în mod corespunzător.

Contract de vânzare cumpărare imobil între părinți și copii

Părinții își pot lăsa casa/casele copiilor oricând doresc. Mai exact, acest lucru se face prin contract de vânzare-cumpărare. Aceasta este metoda prin care părinții pot transmite proprietatea unui imobil către unul dintre copii încă din timpul vieții.

Dacă prețul pentru un contract este prea mare, se poate face un contract de donație, care este exceptat de plata impozitului către stat.

Totodată, dacă părinții fac un contract de vânzare-cumpărare pentru a da casa unuia dintre copii, frații pot urma o cale legală prin care să atace acest contract. De exemplu, a fost cazul în care două surori s-au luptat în instanța din România, după ce părinții și-au vândut casa uneia dintre ele.

Cealaltă a invocat faptul că părinții nu erau în deplinătatea facultăților mintale când au semnat contractul. După moartea celor doi părinți, sora care trebuia să primească moștenire nu s-a ales cu nimic, așa că a spus instanței că părinții ei aveau afecțiuni psihice, motiv pentru care discernământul ar fi putut fi afectat în momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare către sora ei.

Instanța din România i-a dat câștig de cauză surorii care a rămas fără moștenire, magistrații dispunând anularea contractului de vânzare-cumpărare a casei.

Așadar, există precedent în justiția din România.

Cine plătește actele la vânzarea unei case

Într-o tranzacție de vânzare-cumpărare a unei case, responsabilitatea pentru plata anumitor acte și taxe poate varia în funcție de negocierile dintre părți și de ce spune legea. În baza articolului 1666 alin1 din Codul Civil, în lipsă de stipulație contrară, cheltuielile pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare cad în sarcina cumpărătorului.

Cumpărătorul trebuie să plătească actele, adică onorariul notarial și taxele de intabulare pe numele său.

Dar și vânzătorul trebuie să plătească extrasul de carte funciară care e necesar la vânzarea casei.

De asemenea, el trebuie să plătească impozit la stat – dacă imobilul sau terenul este deținut de mai puțin de 3 ani, impozitul e de 3%, iar dacă au fost deținute mai mult de 3 ani, impozitul este de 1%.

Astfel, cumpărătorul suportă costurile notariale ale contractului de vânzare-cumpărare.

Dacă părțile au contractat serviciile unui agent imobiliar pentru a facilita tranzacția, comisioanele agentului imobiliar sunt de obicei suportate de vânzător.

Totuși, acest aspect poate fi negociabil și poate varia în funcție de acordul stabilit.

Suma minimă contract vânzare cumpărare

Legea nu prevede o sumă minimă pe care să o treci în contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil. De asemenea, în unele cazuri se poate face un precontract între vânzător și cumpărător, urmând ca actul de vânzare-cumpărare să fie făcut doar pentru a finaliza tranzacția.

Acte necesare pentru contractul de vânzare-cumpărare casă

Pentru un contract de vânzare-cumpărare de imobil, ai nevoie de câteva acte:

• actul de identitate (cumpărător și vânzător)
• act de proprietate asupra imobilului – (act de donație, de moștenire sau de vânzare-cumpărare)
• certificat fiscal – se obține de la Administrația Fiscală unde se plătește impozitul anual pentru apartament și are scopul de a demonstra că proprietarul este cu plățile la zi.
• Cadastru și intabulare
• Extras de carte funciară (atestă situația juridică a apartamentului) – se obține de biroul notarial de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI), la cererea vânzătorului apartamentului
• Certificat de performanță energetică – se eliberează de un auditor energetic pentru clădiri
• Adeverință eliberată de la asociația de proprietari – care denotă lipsa datoriilor, așadar plata la zi a întreținerii, a utilităților comune.
• Ultimele facturi ale utilităților – arată că vânzătorul este cu plata la zi a utilităților.

Cât costă actele de vânzare-cumpărare casă

Actul de vânzare-cumpărare depinde în funcție de prețul apartamentului și de alte aspecte.

Pentru a afla exact cât costă un contract de vânzare-cumpărare, trebuie să găsești un notar care să facă un calcul corect și complet, având în vedere modalitatea de achiziție și grilele notariale aplicabile.

Există și alte condiții de care se ține cont: de exemplu, dacă imobilul este deținut de peste sau sub 3 ani. Există mai multe calculatoare online cu care poți face o simulare pentru a vedea cât costă un contract de vânzare-cumpărare casă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Georgina Rodriguez, apariție 'interzisă' pe rețele. Partenera lui CR7 s-a fotografiat în costum de baie pe barcă
FOTO Georgina Rodriguez, apariție 'interzisă' pe rețele. Partenera lui CR7 s-a fotografiat în costum de baie pe barcă
Citește și...
Un turist a găsit o trapă secretă într-un Airbnb. Ce se afla sub podea i-a dat fiori. „Mi s-a părut foarte neliniștitor”

O cazare prin Airbnb poate veni uneori cu surprize neașteptate, însă un turist a făcut o descoperire care l-a pus pe gânduri. 

Un cuplu care a cumpărat o casă în Sicilia cu 40.000 de euro a făcut o descoperire care le-a schimbat toate planurile

Un cuplu din Marea Britanie care a cumpărat o casă în Sicilia cu 35.000 de lire sterline (echivalentul a 40.862 de euro) a descoperit că renovarea proprietății ar putea costa mult mai mult decât anticipa. 

Locul unde apa mării a atins un record istoric de peste 33 de grade Celsius. Măsurătoarea a surprins autoritățile

Autorităţile din Mallorca, o insulă din arhipelagul spaniol Baleare, au înregistrat o temperatură record de 33,02 grade Celsius în apele din largul coastelor acesteia în timpul actualului val de căldură.

Recomandări
Bolojan, înaintea ratingului de țară Moody’s: Am fost cinstiți cu românii, am muncit din greu. Alianța PSD-AUR ”minează” țara

Premierul interimar Ilie Bolojan acuză ”alianța de facto PSD-AUR” că ”minează” România prin acțiunile lor împotriva legilor PNRR, care pot aduce grave prejudicii țării.

Soluția finală pentru devierea Dunării. Cum vor fi scufundate barjele care trebuie să salveze Reactorul 2 de la Cernavodă

După zile întregi de pregătiri și amânări a fost aprobată, în sfârșit, varianta tehnică finală de scufundare în Dunăre a barjelor încărcate cu rocă. 

Cum se luptă România cu criza energetică. Orașele au devenit mai întunecate. „Nu înseamnă să ne întoarcem în beznă”

Dacă spălați rufele seara, după ce vă întoarceți de la muncă, nu ar strica, o vreme, să schimbați obiceiul.