Carnea de porc, mai ieftină cu 30% în această perioadă. Ce a dus la scăredea majoră de preț

×
Publicitate

Carnea de porc s-a ieftinit cu până 30 la sută în această perioadă. Pandemia și pesta porcină au afectat exporturile în toate țările din Uniunea Europeană, iar pe piețele din statele membre au rămas cantități impresionante.

Așa stau lucrurile și la noi - cel puțin până spre Paște, când este posibil ca prețul să mai salte un pic.

În unele abatoare din România, kilogramul de carne de porc se dă și cu 5 lei, confirmă preşedintele Asociației Producătorilor.

Prețul este cu până la 30 la sută mai mic față de anul trecut.

Ioan Ladosi, preşedinte Asociaţia producătorilor de carne de porc: "În Germania a început să apară cazuri de pestă porcină africană. Şi acest context toate contractele către Asia şi cu precădere către China au fost reziliate. Preţul s-a prăbuşit."

Totuși, sunt locuri în țară în care carnea de porc costă și 10 lei. În Maramureș, de exemplu.

Ioan Tătăran, crescător porci: "Deocamdată preţurile sunt la fel ca şi anul trecut, atât la porcul viu cât şi la produsele de carne."

Producătorii se așteaptă, de fapt, la o uniformizare a prețului. O dată, pentru că vine Paștele, iar românii sunt interesați și de carnea de porc proaspătă, fără a neglija neapărat preparatele din miel.

Ioan Ladosi, preşedinte Asociaţia producătorilor de carne de porc: "Cum dă colţul ierbii românul iese la mici la grătare şi asta generează o creştere a cererii."

Rămâne de văzut și în ce măsură vom putea face grătare, în perioada următoare.

Revenind, 70 la sută din carnea de porc pe care o consumăm este de import.

Ministerul Agriculturii a anunţat, în acest an, că îi va sprijini pe crescătorii raselor Bazna şi Mangaliţa. Sprijinul este de 1.200 lei anual, per scroafă.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62180236
VIDEO. Un brazilian a fugit din spital, cu medicii pe urmele sale. Se temea că va fi intubat
Un pacient infectat cu coronavirus a fugit dintr-un spital din Brazilia, de teamă că va fi intubat, relatează presa locală, citată de Il Mattino.
62180228
Autoritățile locale britanice vor să interzică grătarele în locurile publice, pentru a reduce emisiile de CO2
Autoritățile britanice vor să interzică grătarele în spațiile publice, de teama că ar putea contribui la problema încălzirii globale.
62180203
Machete uriașe și luminoase ale Lunii și planetei Marte, expuse în Cluj și Iași
Luna şi planeta Marte i-au încântat vineri seară pe locuitorii din Cluj şi din Iaşi. Nu vorbim despre adevăratele astre, ci de copii foarte bine realizate.