Care este numele din acte al lui Ion Țiriac. "Am vrut să îl schimb"

62147004
Agerpres

Ion Țiriac, ajuns la vârsta de 81 de ani, a spus în cadrul unei emisiuni TV că numele său din acte este diferit de cel cunoscut de toată lumea.

Omul de afaceri a declarat că poartă numele tatălui său, Ioan, mărturisind că a încercat să îl schimbe însă a renunțat deoarece trebuia să facă prea multe "hârţoage".

„În paşaport scrie Ioan, nu scrie Ion. Tatăl meu a fost Ioan şi atunci m-a făcut şi pe mine Ioan. Am încercat la un moment dat să îmi schimb numele, să îmi pun Ion, dar trebuia să fac atâtea hârţoage încât am renunţat. Ioan Ţiriac scrie în paşaport, născut în 1939, pe 9 mai, la Braşov”, a spus Ion Țiriac la emisiunea „Rețeaua de Idoli” de pe TVR 1, potrivit gsp.ro.

Țiriac a continuat tradiția și i-a botezat pe doi dintre copiii săi cu numele de Ion: pe primul lui fiu l-a numit Ion, iar pe fiica lui Ioana.

Declarații controversate despre Serena Williams

 

În cadrul aceleiași emisiuni, Țiriac a făcut o serie de declarații despre jucătoarea de tenis americană Serena Williams, care l-au revoltat pe soțul acesteia.

Omul de afaceri a spus că Williams ar trebui să se retragă, deoarece nici vârsta, nici greutatea nu-i mai permit să joace bine.

"La vârsta asta (n.r. - 39 de ani) şi la greutatea pe care o are acum, nu se deplasează atât de uşor pe cât se deplasa acum 15 ani. Serena a fost o jucătoare senzaţională. Dacă ar avea puţină decenţă, s-ar retrage. Din toate punctele de vedere", a declarat Ţiriac în emisiunea Reţeaua de idoli, de la TVR.

Alexis Ohanian, soţul Serenei Williams, a reacţionat la afirmaţiile fostului tenismen, comentând la o postare cu un articol din presa internaţională, care a preluat declaraţiile lui Ţiriac.

"Pot să spun că nimeni nu dă doi bani pe ce crede Ţiriac", a scris Ohanian.

"A trebuit să caut pe Google... se pare că fata mea de trei ani ani are mai multe victorii de Grand Slam decât aceast clovn (n.r. - clovn ilustrat prin emoticon)", a continuat el şi după un timp a postat pe contul lui următorul mesaj: "2021 şi nicio reţinere când un clovn rasist/sexist care se exprimă public se ia de familia mea".

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62167766
Modul inedit prin care o femeie și-a dat demisia de la un supermarket. Ce mesaj i-a transmis șefului său. FOTO

O femeie din SUA a apelat la un mod inedit de a-și da demisia din supermarketul în care lucra.

62167750
„Miracol de Anul Nou”: Cum a fost salvat un băiat de 9 ani de un crucifix, după ce a fost împușcat în pragul casei. FOTO

Un băiat de 9 ani din Argentina, care a fost împușcat, a scăpat cu viață, după ce glonțul a lovit crucea pe care o purta la gât.

62167702
Mii de credincioși, la slujbele de Bobotează. ÎPS Teodosie a ajuns în Portul Tomis cu o trăsură trasă de 2 armăsari negri

A fost zi de mare sărbătoare, miercuri, pentru toți creștinii. În ciuda restricțiilor, s-au ținut slujbe speciale de Bobotează, la care au participat mii și mii de oameni.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.