Brânză dulce făcută în casă – rețetă. Cum se face brânza de vaci acasă, pas cu pas, cu puține ingrediente

62542253
Shutterstock

Dacă îți dorești un produs proaspăt, natural și fără aditivi, nimic nu se compară cu brânza dulce făcută în casă. Este o rețetă tradițională, simplă și accesibilă, perfectă pentru cei care vor să redescopere gustul autentic al brânzei de vaci.  

Cu doar câteva ingrediente de bază și câțiva pași ușor de urmat, poți obține o brânză fină și cremoasă, ideală pentru prăjituri, plăcinte sau servită ca atare, alături de câteva legume proaspete de sezon.

Ce lapte se folosește pentru brânza dulce

Pentru a obține o brânză de vaci gustoasă și de calitate, alegerea laptelui este esențială. Ideal este să folosești lapte crud, dar dacă nu ai la îndemână poți folosi și lapte pasteurizat sau lapte ecologic.

Lapte crud, integral, de vacă, proaspăt muls, nepasteurizat, este varianta tradițională și oferă cele mai bune rezultate datorită conținutului ridicat de grăsime și bacterii lactice naturale. Totuși, dacă nu ai acces la lapte crud sau vrei să fii sigur că elimini orice risc microbiologic, poți fierbe laptele înainte de folosire și îl lași să se răcească până la temperatura camerei.

Sacă folosești lapte din comerț, integral și pasteurizat, alege varianta cu cel mai ridicat procent de grăsime (3,5% grăsime sau mai mult) și evită laptele UHT (ultra-pasteurizat), deoarece acesta nu mai coagulează la fel de bine și poate afecta textura finală a brânzei.

Laptele ecologic (bio) este o opțiune bună dacă vrei un produs cât mai natural și sigur. Verifică să fie integral și, pe cât posibil, local.

Evitați laptele degresat sau semidegresat, deoarece brânza rezultată va fi mai slabă, mai puțin cremoasă și cu o textură seacă.

Ingrediente pentru brânza de vaci făcută în casă

Lapte integral de vacă – 3-4 litri (depinde de câtă brânză dorești să obții)

Sare – aproximativ 1-2 linguri (în funcție de preferințele tale pentru gustul sărat)

Coagulant sau cheag – 1 pastilă de calciu lactic sau 1-2 linguri de oțet sau zeamă de lămâie (pentru a ajuta la coagularea laptelui). Poți renunța la aceste variante dacă lași laptele din care faci brânza la prins

Cum se face laptele prins

Pentru a face brânza de vaci de casă, procesul începe cu obținerea laptelui prins, o etapă esențială înainte de coagularea și transformarea acestuia în brânză.

Laptele se pune într-o oală curată și încăpătoare, care trebuie acoperită cu un tifon curat. Lăsăm laptele la temperatura camerei, ideal între 21 și 23°C, timp de aproximativ o zi și jumătate. De obicei, în condiții mai calde, laptele se prinde mai repede, iar în spații mai reci, cum ar fi o bucătărie cu temperaturi sub 21°C, procesul poate dura mai mult.

După o zi, o zi și jumătate ar trebui să observăm că laptele s-a prins.

Cum se face brânza de vaci din lapte prins

Următorul pas este să-l încălzim ușor pentru a-l transforma într-o brânză de vaci fină și cremoasă. Plasăm oala pe foc mic și începem să încălzim compoziția, având grijă să nu depășim niciodată 50°C. Este esențial să folosim un termometru de bucătărie pentru a monitoriza temperatura, deoarece depășirea acesteia ar putea face ca brânza să devină cauciucată. Dacă brânza este din lapte gras și temperatura este corect controlată, rezultatul va fi o brânză delicioasă și cremoasă.

În acest proces, este important să nu ne grăbim. Încălzirea se face treptat, iar la marginea oalei vom observa cum apare zerul, în timp ce în mijloc rămâne laptele prins și sus se află smântâna. Cu o lingură mare, ridicăm compoziția de jos în sus, având grijă să nu distrugem bucatile mari de brânză care se formează. Nu este recomandat să amestecăm energic sau să facem mișcări circulare. În schimb, doar ridicăm delicat bucatile de brânză și le răsturnăm în mijlocul oalei.

Verificăm constant temperatura cu ajutorul termometrului. Când aceasta ajunge între 48-50°C, luăm oala de pe foc și o lăsăm să se răcească timp de 45-50 de minute. În această perioadă, amestecăm ușor de câteva ori cu lingura, ridicând marginea compoziției în sus, pentru a evita formarea unei cruste sau a adunării smântânii de la suprafață. Acest pas ajută la distribuirea uniformă a grăsimii în brânza de vaci de casă, rezultând o textură fină și cremoasă.

După ce brânza s-a răcit suficient, este gata pentru a fi scursă de zer și pusă într-un recipient pentru a fi păstrată la frigider. Brânza poate fi lăsată la scurs fie într-o sită cu găuri mici, fie în tifon.

Cum se face brânza de vaci făcută în casă cu iaurt

Brânza de vaci făcută în casă cu iaurt este o rețetă simplă și rapidă, care nu necesită multe ingrediente. Secretul pentru o brânză proaspătă și cremoasă stă în procesul de coagulare a laptelui, iar iaurtul joacă un rol important în acest sens.

Pentru început, se pune lapte integral de vacă (aproximativ 2-3 litri) într-o oală mare și se încălzește la foc mic, fără a-l lăsa să fiarbă. Odată ajuns la aproximativ 40°C, se adaugă iaurt natural (aproape 3-4 linguri), având grijă să-l amesteci bine în lapte. Iaurtul conține culturi bacteriene care ajută la fermentarea laptelui și la formarea coagulului.

La final, strecoară brânza de zerul în exces și pune-o într-un recipient. Poți adăuga sare după gust. Brânza de vaci este gata pentru a fi savurată după aproximativ 30 de minute.

Cum se face brânza de vaci cu zeamă de lămâie

Pune laptele într-o oală și încălzește-l la foc mediu până ajunge aproape de punctul de fierbere (aprox. 80-85°C).

Dă oala deoparte de pe foc și adaugă treptat zeama de lămâie, amestecând ușor cu o lingură de lemn. Vei observa că laptele începe să se coaguleze, separându-se. Dacă după câteva minute nu se coagulează complet, mai poți adăuga puțin suc de lămâie.

Lasă amestecul să stea aproximativ 10-15 minute pentru a permite coagularea completă.

Pregătește o sită tapetată cu tifon (sau o pânză curată). Toarnă amestecul în sită pentru a separa brânza de zer.

Lasă la scurs aproximativ 30 de minute pentru o brânză mai moale, sau până la 1 oră dacă vrei o brânză mai uscată.

Poți adăuga un praf de sare dacă dorești un gust mai intens. După ce s-a scurs, transferă brânza într-un recipient și păstreaz-o la frigider. Se consumă în 2-3 zile pentru cea mai bună prospețime.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62541931
Vișine - superfructul acrișor cu beneficii și proprietăți pentru sănătate. De ce să le consumi și ce trebuie să știi

Vișinul este un arbore fructifer recunoscut pentru fructele sale acrișoare. Vișinele sunt folosite în deserturi, dulcețuri și chiar tratamente. Fructele sunt bogate în antioxidanți, vitamine și minerale care aduc multiple beneficii pentru sănătate.

62541850
Cocker Spaniel - tot ce trebuie să știi despre această rasă prietenoasă și jucăușă

Cocker Spaniel este unul dintre cei mai îndrăgiți câini de companie datorită temperamentului său blând. Această rasă de talie mică, parte din familia spanielilor, este renumită pentru energia debordantă și afecțiunea față de stăpâni.

62541522
Nectarine - fructul de vară bogat în vitamine. Beneficii, valori nutriționale și moduri de consum

Nectarina, recunoscută pentru coaja sa netedă și gustul intens, este bogată în vitamine și antioxidanți, oferind numeroase beneficii pentru sănătate, de la susținerea sistemului imunitar până la îmbunătățirea sănătății pielii și a inimii.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.