Bolnavă de Covid: ”Simțeam că îmi iese creierul din cap pe ochi și urechi. Știți ce înseamnă să te doară până și unghiile!?”
Covid-19 cauzează dureri îngrozitoare, iar spitalele din România au ajuns ”iadul pe Pământ”, în timp ce nevaccinații care ajung la Terapie Intensivă se roagă să prindă a doua zi, sună mărturiile cutremurătoare publicate de scriitoarea Luminița Aldea.
Scriitoarea Luminița Aldea a publicat pe site-ul Republica mărturiile copleșitoare ale mai multor bolnavi de Covid-19.
”Nu am crezut că pot să sufăr atât, că pot să fie atât de dureros, mai rău decât toate cele cinci operații ale mele. Simțeam că îmi iese creierul din cap pe ochi și urechi. Mă durea tot. Toate oasele. Doamnă, știți ce înseamnă să te doară până și unghiile!?”, i-a spus într-un apel video o femeie de 57 de ani internată la spitalul Covid din Fălticeni.
”Să scrieți tot ce vă spun eu, ca să știe oamenii că e adevărat! Suntem cincizeci și trei de pacienți covid. Suntem extraordinar de bine îngrijiți. Medicamente, mâncare, spălat, schimbat. Știți ce înseamnă să spele și să schimbe cincizeci și trei de trupuri de trei, patru ori pe zi!? Mama e cu handicap gradul I, a avut un AVC. Eu am avut cinci operații, dar nu am îndurat niciodată așa ceva”, a mai spus femeia, care a precizat că nu este antivaccinistă, dar nu a apucat să se imunizeze.
Mesajul unui antivaccinist: ”Roagă-te pentru mine să trec și noptea aceasta”
”După ce am închis, m-am pus pe plâns. Devastator... Am prietenă care lucrează în spital. Când o sun să o întreb, dacă mai rezistă și cum este îmi spune: „E iadul pe pământ, dar mi-am impus să rezist. Trebuie să îngrijesc oameni... Îmi fac datoria”, mai scrie Luminița Aldea.
”Aveam un prieten virtual, ce îmi trimitea în fiecare dimineață pe mess salutul: „Bună dimineața, lady!” Era antivaccin și antimăsuri. Nici nu mi-am dat seama că în ultima vreme nu m-a mai salutat.
Aseară mi-a scris: „Roagă-te pentru mine, lady, să trec și noaptea aceasta!”
I-am scris. L-am încurajat. I-am spus că o să treacă. I-am spus să nu intre în panică. Dimineață nu aveam curaj să îi scriu și să întreb... Ce să întreb!? Dacă trăiește!?
Am întrebat cu teamă că nu voi primi niciun răspuns: „Ești bine?”
A răspuns: „Sunt bine…”, se încheie materialul scriitoarei.
