Bătaie cu șobolani morți și vopsiți în roșu, la un meci. Pe un banner scria „Deratizarea”

62340153
Shutterstock

Șobolanii morți au fost „arma” folosită de suporteri la un meci din liga belgiană. Suporterii Charleroi au aruncat cu șobolanii morți în tribunele adversarilor de la Standard Liege.

Confruntarea dintre fani în care s-au folosit șobolani morți a avut loc vineri seara, în timpul meciului din campionatul belgian dintre cele două formaţii, care a avut loc la Liege, încheiat cu 3-1 pentru Standard, transmite AFP, citat de Agerpres.

Șobolanii morți fuseseră vopsiţi în roşu, culoarea predominantă a celor de la Standard, și au aterizat într-o zonă a fanilor acestei echipe, aruncaţi din sectorul unde se aflau fanii oaspeţilor.

„Sperăm că Liga belgiană va acţiona, iar Standard Liege va depune plângere", s-au exprimat, pe reţelele de socializare, suporterii lui Liege, care au acuzat şi un banner pe care scria "Deratizarea", ridicat de fanii lui Charleroi, cu trimitere la susţinătorii echipei locale.

„Suporteri cu hanorace negre, alţii îmbrăcaţi în costumaţie specifică angajaţilor de la deratizare au aruncat aceşti şobolani spre sectorul T2 al stadionului, unde se aflau spectatori cu copii şi persoane care au deficienţe ale aparatului locomotor", a spus un suporter al lui Standard.

Meciul dintre cele două echipe rivale este deseori precedat sau urmat de incidente violente, însă este pentru prima dată când a avut loc un astfel de episod.

Articol recomandat de sport.ro
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Citește și...
62340143
Țara în care oamenii se crucifică asemenea lui Iisus Hristos. Tradiții de Paște în lume | FOTO
De la vânătoarea de ouă, la colindat și crucificare, obiceiurile de Paște sunt diverse și diferite de la o zonă la alta. Iată câteva tradiții care se respectă în țări din Europa și nu numai.
62340142
Momentul în care o tânără este mușcată de un rechin uriaș, în timp ce făcea scufundări în Maldive. VIDEO
O tânără a fost mușcată de un rechin uriaș în timp ce făcea scufundări în Maldive. Cu un calm extraordinar, femeia și-a dezinfectat rapid rana și a intrat din nou în apă.
62340118
Un suspect de crimă eliberat din greșeală s-a predat din nou la poliție, în SUA
Un suspect de crimă care a fost eliberat din greșeală dintr-o închisoare din Charlotte, Carolina de Nord, s-a predat din nou la poliție, relatează CBS News.