Bărbat arestat în timpul unui concert Metallica. Ce a putut face

61903108
AFP

Un bărbat a fost arestat în timpul unui concert al trupei Metallica, după ce a fost acuzat că ar fi urinat pe o familie care venise să asiste la concert.

Printre „victimele” acţiunii bărbatului s-ar număra și fetița cuplului, de numai 10 ani. Incidentul s-a produs în Statele Unite ale Americii.

Conform relatărilor familiei reclamante aceștia povestesc că așteptau cu nerăbdare începerea concertului trupei lor preferate, Metallica, atunci când „am simțit un lichid cald care ni se prelingea pe spate și pe picioare”, notează jurnaliștii de la ABC15.

Imediat după aceea, aceștia s-au întors și l-au surprins pe bărbat în timp ce ar fi comis indecența de-a se urina chiar în spatele lor. Familia i-a cerut explicații bărbatului, explicându-i că de față este și un copil, însă cel acuzat a ridicat nestingherit din umeri.

Familia a reclamat imediat incidentul angajaților stadionului unde urma să aibă loc concertul. La scurtă vreme, bărbatul acuzat a fost arestat, urmând să se prezinte în fața judecătorilor pentru expunere indecentă în public și comportament inadecvat.

Articol recomandat de sport.ro
Verdict în cazul portarului care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel: „Pedeapsa maximă!“
Verdict în cazul portarului care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel: „Pedeapsa maximă!“
Citește și...
61903037
Descoperirea făcută de un polițist din SUA când i s-a cerut să prindă un ponei
Un ofițer de poliție din statul american Oklahoma a fost chemat să intervină pentru a captura un ponei aflat în libertate.
61902907
Polițiștii britanici l-au plătit cu 10.000 de lire sterline pe un pedofil
Autorităţile britanice l-au plătit cu 10.000 de lire sterline pe un pedofil condamnat pentru a-i spiona pe alţi bărbați care participau la petreceri unde se întreţineau relaţii sexuale cu minore.
61902901
Hoţ prins în California din cauză că nu a tras apa la baie
Un spărgător de locuinţe a fost identificat pe baza probelor ADN după ce a utilizat WC-ul dintr-una din casele pe care le-a prădat.