Avertismentul unei companii de transport: Cadourile de Crăciun vor ajunge abia de Paşte

62223656
Shutterstock

Criza provocată de China se extinde în toată Europa şi, implicit, în România, cu efecte care se răsfrâng în timpii de livrare ai produselor, avertizează Octavian Blăjan, CEO-ul casei de expediţii Euro Team Gb Spedition, potrivit unui comunicat.

Potrivit acestuia, dacă produsele pe care românii le vor comanda au în componenţa lor piese din China, atunci acestea riscă să ajungă de Paşte 2022, nu la Crăciun anul acesta.

"Agenţii economici naţionali sau europeni care, de la producţie şi până la livrare, au o verigă care depinde de gigantul asiatic, ştiu deja că acolo vor avea întârzieri. În schimb, cei care nu au nicio legătură cu această ţară vor livra în timp şi la costuri mai reduse", a explicat Blăjan.

Spre exemplu, dacă vreţi să vă achiziţionaţi un ceas de pe unul din magazinele online din România, care are ca furnizori un producător de ceasuri european, iar acesta la rândul lui aşteaptă ca una din componentele ceasului să îi vină din China, atunci produsul vostru ar putea să aibă întârzieri şi de cinci-şase luni, menţionează el.

"Să spunem că ceasul respectiv este fabricat în Elveţia, dar cureaua sau cutia trebuie să îi vină din China, atunci, acest produs va înregistra întârzieri de câteva luni bune. Inclusiv cadourile sau mărfurile de Crăciun pe care vi le veţi comanda din China au şanse foarte mari să nu vă fie livrate decât la câteva luni după Crăciun", a mai afirmat expertul.

Pe cale maritimă, aceste întârzieri se duc la aproape jumătate de an, dacă au legătură cu China.

"Eu, personal, le recomand românilor, dacă vor să ofere daruri de Crăciun, să le cumpere numai din locuri de unde ştiu că au fost produse local. Ca să fim siguri, poate că anul acesta, ar trebui să facem cadouri tradiţionale", a declarat Blăjan.

Vânzătorii de maşini second hand profită în această perioadă de criză din industria auto şi au scumpit peste măsură autoturismele pe care le au la vânzare. În timp ce o maşină rulată o poţi folosi după ce ai achiziţionat-o, criza din China a făcut ca autoturismele noi să fie livrate de abia peste 9 sau 12 luni, semnalează sursa citată.

"De un astfel de caz ne-am lovit şi noi la Euro Team Gb Spedition. A trebuit să achiziţionăm o maşină directorul comercial şi, cum aveam nevoie de ea urgent, am achiziţionat una second hand, mult mai scumpă decât valoarea de piaţă. Cea nouă ar fi urmat să ne fie livrată de la reprezentanţă de abia anul viitor în noiembrie", a povestit Octavian Blăjan.

Autoturismul rulat are o valoare de piaţă de 10.000 de euro, dar firma a fost nevoită să plătească cu 27% mai mult, adică 12.700 de euro.

Vor fi întârzieri şi de Black Friday, crede el. Întârzierile pentru Black Friday la livrarea produselor care necesită transport rutier vor fi de cel puţin două-trei săptămâni.

El estimează că vom avea întârzieri mai mari decât cele care au fost anul trecut pentru că faţă de 2020, acum ne confruntăm şi cu valul 4 al pandemiei.

"Din punctul meu de vedere întârzierile vor creşte tocmai pentru că sunt şoferi în carantină, sunt şoferi care au diferite probleme, iar fiecare această situaţie impactează foarte mult transporturile. Pentru că micii transportatori sunt cei care livrează produsele şi pun lucrurile în mişcare", este de părere specialistul în transporturi.

Compania EURO TEAM GB Spedition a fost înfiinţată în anul 2015 şi se ocupă cu transportul de mărfuri, în Europa, dar cu preponderenţă în Marea Britanie. În prezent are la activ peste 3.000 de clienţi anual şi aproape 1.000 de subcontractori şi parteneri.

Pentru anul 2021, compania estimează o cifră de afaceri de 12 milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Clara, îndrăgostită de iubitul de 85 de ani: ”Are un spirit tânăr”
Clara, îndrăgostită de iubitul de 85 de ani: ”Are un spirit tânăr”
Citește și...
Jucăria adorată de copii care poate fi confiscată la aeroport. Avertisment pentru părinții care pleacă în vacanță

O jucărie adorată de copii le-ar putea crea surprize neplăcute părinților chiar înainte de vacanță. Dacă ajunge în bagajul de mână, aceasta poate fi oprită la controlul de securitate din aeroport și chiar confiscată.

Care este cel mai delicios pepene din România. Se vinde cu 2-3 lei kilogramul

Peste 70 de soiuri de pepeni, cu miezul roșu, galben, alb și portocaliu, au concurat pentru titlul de cea mai echilibrată și aromată varietate din România.

Cine este Hong Wang, a treia femeie care a primit prestigioasa Medalie Fields pentru matematică

Matematicienii Yu Deng, John Pardon, Jacob Tsimerman și Hong Wang au câștigat Medalia Fields 2026 — unul dintre cele mai prestigioase premii din domeniul matematicii.

Recomandări
ANIMAȚIE. Traseul dronei militare doborâte, în premieră, de un F-16 în România. Cum a ajuns la 90 de kilometri de București

O dronă de luptă a fost doborâtă, vineri, de un avion românesc de vânătoare F-16 la nici 90 de kilometri de centrul Bucureștiului. 

Prima reacție a NATO după ce România a doborât o dronă în Buzău. „Alianța e capabilă și pregătită să reacționeze”

NATO a reacționat, vineri, după ce România a doborât o dronă în Buzău și menționează că alianța „e pregătită și capabilă să reactioneze la orice potențiale amenințări aeriene”.

Negocieri încheiate cu un boicot. Votul pe legea salarizării ar putea fi amânat pentru august

Noua lege a salarizării este în pericol să nu fie votată în Parlament săptămâna viitoare, așa cum și-ar fi dorit Guvernul. Sindicatele din Sănătate și Educație nu s-au mai așezat la masa negocierilor, iar PSD anunță că nu o susține în forma acutuală.