Amenda pentru o nuntă în pandemie la Suceava, anulată de judecători pentru că nu era ”bună-dispoziție”

62212529

O amendă de 15.000 de lei aplicată unui local pentru organizarea unei nunți în plină pandemie, la care au participat 100 de persoane, a fost anulată de o judecătorie din Suceava pe motiv că nunta nu era, de fapt, nuntă, întrucât nu era bună-dispoziție.

Judecătoria Gura Humorului a anulat amenda de 15.000 de lei aplicată pe 1 noiembrie 2020 de polițiști unei firme pentru organizarea unei nunți în pandemie, considerând că evenimentul la care au participat peste 100 de persoane nu era, de fapt, o petrecere în adevăratul sens al cuvântului, pentru că nu erau ”muzică, dans, bună-dispoziție”, scrie Monitorul de Suceava.

Administratorul firmei a recunoscut că pe 1 noiembrie 2020 unul din clienți s-a cununat, dar la restaurant nu a avut loc o petrecere.

„S-au prezentat la local și au întrebat dacă pot să servească masa, răspunsul fiind că atâta timp cât nu vor să facă o petrecere, ci doar să mănânce, pot lua loc la masă, cu respectarea regulilor de igienă și de distanțare, ceea ce au și făcut”, a spus administratorul amendat. 

Poliția arată că erau câte 7 sticle cu băutură pe fiecare masă

 

Masa a fost întreruptă la scurt timp de un echipaj de poliție, care l-a amendat pe proprietar pentru că a încălcat dispozițiile Legii 55/2020, în sensul că ar fi organizat o nuntă.

În procesul de la Judecătoria Gura Humorului, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava au cerut menținea sancțiunii și au precizat că acest lucru se impune deoarece în localul cu pricina se derula un eveniment interzis în pandemie, respectiv o nuntă.

Polițiștii au spus că sticlele cu băuturi alcoolice de pe mese, instrumentele orchestrei și hainele de ocazie ale celor 100 de persoane aflate în local indică faptul că participau la un eveniment a cărei desfășurare era interzisă în pandemie.

„Pe fiecare masă se aflau 7 sticle de băuturi nonalcoolice, suc și apă, aperitive, câte un platou de prăjituri și un platou cu fructe iar persoanele prezente aveau o îmbrăcăminte specifică unui eveniment special. La intrare în sală, în partea stângă, pe o scenă improvizată se aflau trei persoane de sex masculin care dețineau aparatură specifică unei formații muzicale, respectiv: acordeoane, microfoane, orgă și boxe, aspecte ce pot fi dovedite cu ajutorul imaginilor video și fotografiilor anexate”, a arătat IPJ Suceava în proces. 

Judecătorul constată că nu erau ”muzică, dans, bună-dispoziție”

 

După ce a cântărit argumentele celor două părți, judecătorul a dat câștig de cauză administratorului hanului și a anulat amenda în valoare de 15.000 de lei. Iar motivarea magistratului este senzațională: practic, nunta nu era chiar petrecere, pentru că lumea nu dansa, nu era muzică și nici bună-dispoziție, ci doar 100 de oameni care mâncau la un loc într-o sală.

„În cauză s-a făcut dovada că în interiorului restaurantului nu s-a organizat un eveniment privat, respectiv nuntă. Chiar dacă persoanele din interiorul restaurantului se cunoșteau și chiar dacă în sală se aflau și persoanele care în ziua respectivă se cununaseră, acest aspect nu echivalează cu organizarea unei nunți, care presupune muzică, dans, bună-dispoziție. După cum rezultă din declarațiile martorilor și din imaginile fotografice atașate la dosar, în restaurant doar se servea masa, persoanele în cauză fiind surprinse în timp ce stăteau la masă, ca și cum nu s-ar cunoaște. În niciun caz nu se instalase în restaurant atmosfera specifică unei nunți, contrar susținerilor intimatului din actul contestat”, a motivat magistratul de la Judecătoria Gura Humorului.

Soluția nu este însă definitivă și poate fi atacată la instanța superioară.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62212527
Filarmonica din Londra a făcut repetiții pentru Festivalul Enescu pe manele și picamere VIDEO

Orchestra Filarmonică din Londra, unul dintre invitații de gală ai Festivalului George Enescu, a fost nevoită să repete pentru concertul pe care l-a susținut la București cu manele și picamere pe fundal, din cauza celor de la Sala Palatului.

62212519
Competiție inedită în România. Bărcuțe din materiale reciclabile s-au întrecut pe Bega

A fost distracție pe Bega, la Timișoara. Personaje ca din filme au intrat într-o competiție unică în România.

62212513
Stațiunea Colibița este mai curată acum datorită unor tineri. Au strâns gunoaiele lăsate în urmă de turiști

Stațiunea Colibița din Bistrița-Năsăud este mai curată acum datorită unor tineri care vor să dea un exemplu.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Claudiu Manda ar fi cerut pregătiri pentru anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.