O tânără a adoptat un animal, crezând că este un pui de pisică. Ce era de fapt creatura

62094960

O tânără din Argentina a rămas șocată după ce a aflat că animalele pe care le adoptase crezând că sunt pisici, erau de fapt pume.

Fata pescuia împreună cu fratele său, când a observat două feline care stăteau lângă mama lor fără viață, scrie Mirror.

Ea a crezut că animalele sunt pisici și le-a adoptat. Între timp, una dintre feline a murit, iar cealaltă a devenit foarte apropiată de tânără.

După câteva zile, ea a observat că felina era „prea activă”.

„Îi place să se joace, să muște și să alerge foarte repede. Îi place să se urce pe masă și să sară de acolo”, a povestit ea.

Mai mult decât atât, felina și noua lui stăpână ar fi împărțit și patul, fără ca ea să bănuiască cu ce animal sălbatic doarme.

Într-o zi, animalul s-a rănit la unul dintre membre, iar după o vizită la veterinar, tânăra a aflat că este o pumă.

După descoperire, animalul a fost dus la o fundație de animale pentru a o elibera în sălbăticie.

„Îmi e dor de el. Mă aștepta când veneam de la școală”, a mai declarat ea.

Astfel de pume pot ajunge să cântărească până la 9 kilograme.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62094956
Bătrânica de 82 de ani care a băgat un hoț în spital. L-a bătut cu masa și mătura
Un hoț care a încercat să spargă locuința unei bătrâne de 82 de ani, din Rochester, New York, a ajuns la spital, după ce femeia i-a aplicat o "corecție" exemplară.
62094890
(P) Cine cumpara mai multe cadouri de Craciun: femeile sau barbatii?
Femeile sunt cele mai grijulii atunci cand vor sa pregateasca surprize de Craciun.
62094737
Un câine maidanez a salvat de la îngheț 5 pisoi abandonați: „Nu ar fi supraviețuit”
În Canada, cinci pisoi abandonaţi au fost găsiţi adăpostiţi sub un câine maidanez care i-a protejat de frig, iar adăpostul de animale care i-a găzduit de atunci a primit zeci de cereri de adopţie de pe tot continentul, relatează marţi AFP.