173 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Lucruri mai puțin știute despre poetul național al României
Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat de către cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Printre cele mai importante opere compuse de Mihai Eminescu menționăm: Luceafărul, Odă (în metru antic) sau cele cinci scrisori (I, II, III, IV și V).
Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850
Data de naștere a lui Mihai Eminescu a fost acceptată ca fiind 15 ianuarie 1850, însă este o data controversată.
Această dată este cea care la care a fost înregistrat certificatul de naștere.
Cu toate acestea, Aglae Drogli, sora poetului, a susținut într-o scrisoare către Titu Maiorescu că poetul s-ar fi născut pe 20 decembrie 1848 la Ipotești.
Ulterior, s-a descoperit într-un registru al membrilor Junimii că poetul a notat că s-a născut pe 20 decembrie 1849 în Botoșani.
Mihai Eminescu s-a născut în familia căminarului Gheorghe și Raluca Eminovici. A fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii din familie.
Eminescu și-a petrecut copilăria la Ipotești, iar ulterior s-a mutat în Cernăuți pentru a urma cursurile gimnaziale.
La vârsta de 16 ani a publicat primul poem - „De-aș avea”. La vârsta de 19 ani a început să studieze filosofia la Universitatea din Viena, unde a întâlnit scrierile lui Platon, Spinoza, Leibniz, Kant, dar și opere orientale, precum Ramayana, Mahabharata și Vedele, care i-au influențat opera.
La universitate, Eminescu l-a cunoscut pe Ioan Slavici și alți studenți români din Transilvania și din Bucovina. Tot în aceeași perioadă, poetul a întâlnit-o pe Veronica Micle, potrivit Historia.
În 1863, tânărul a hotărât să abandoneze școala. În vacanța de Paște a plecat la Ipotești, iar după ce s-a terminat vacanța, a decis să nu se mai întoarcă la școală.
Un an mai târziu, Eminescu a vrut să-și reia studiile și i-a solicitat Ministerului Învățământului din București o subvenție pentru continuarea studiilor sau un loc de bursier, dar a fost refuzat, pe motiv că nu este niciun loc vacant.
Ulterior, Eminescu s-a întors la Iași, unde a început colaborarea cu revista „Convorbiri Literare”. Apoi a debutat ca publicist în ziarul „Albina”.
Pe 23 august 1874 a fost numit director al Bibliotecii Centrale din Iași.
În toamna care a urmat, poetul a avut probleme în familie, două dintre surori s-au îmbolnăvit grav, iar Șerban, unul dintre frați, a început să aibă semne de alienație mintală.
Ulterior, a fost internat la un spital din Berlin, unde a murit pe 28 noiembrie.
Între anii 1877 și 1883, Eminescu a scris unele dintre cele mai apreciate poeme ale sale, printre care „Luceafărul” și „Scrisorile”.
În aceeași perioadă, a fost redactor-șef la publicația „Timpul”, unde a desfășurat o activitate excepțională publicistică. Epuizarea și munca în exces și-au spus cuvântul, și sănătatea lui a început să aibă de suferit.
Relația lui Eminescu cu Veronica Micle
Eminescu și Veronica au trăit o poveste de dragoste plină de pasiune, cu reguli sociale și morale încălcate, acompaniate de despărțiri furtunoase și împăcări.
Cei doi s-au cunoscut la Viena în timp ce Eminescu era student, iar Veronica venise pentru un tratament medical. În acea perioadă, ea era căsătorită de 8 ani cu Ștefan Micle și aveau împreună doi copii. Fără a ține cont de regulile morale, Eminescu și Veronica Micle au început o relație năbădăioasă.
Veronica a avut o influență puternică asupra lui Eminescu. Ea a devenit muza lui și a fost punctul central al unor poezii precum „Floare albastră” și „Atât de fragedă”.
Relația celor doi s-a oficializat după moartea lui Ștefan Micle, soțul Veronicăi, și părea că o să aibă un final fericit.
Cei doi s-au mutat împreună în București, iar Veronica îi cerea în repetate rânduri să se căsătorească, dar poetul o refuza.
Când Eminescu s-a îmbolnăvit și a murit, Veronica nu a suportat durerea și a intrat într-o depresie puternică. S-a retras la mănăstirea Văratec, iar la 50 de zile de la moartea poetului a fost găsită şi ea fără suflare. Medicii au constatat că se otrăvise cu arsenic.
Moartea lui Mihai Eminescu
Epuizat de munca de zi cu zi, Eminescu s-a retras din gazetărie în iunie 1883.
În urma unei căderi nervoase, în anul 1886, probleme sale de sănătate mintală au fost interpretate ca simptome de neurosifilis și a fost tratat cu injecții de clorură de mercur.
Pe data de 3 februarie 1889, Mihai Eminescu a fost internat la Spitalul Mărcuța din București, pentru ca mai apoi să fie dus la Sanatoriul Caritas.
Pe 20 martie 1889, medicul Zaharia Petrescu, împreună cu dr. Alexandru Suțu, l-au examinat pe Mihai Eminescu și au ajuns la concluzia că poetul suferă de alienație mintală sub formă de demență.
Pe 15 iunie 1889, Eminescu a murit în sanatoriul doctorului Alexandru Suțu.
În ziua următoare, Ziarul Românul a anunțat că Eminescu nu mai este, iar sicriul său va fi așezat în biserica Sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, împodobit cu cetină de brad. Două zile mai târziu, Mihai Eminescu a fost înmormântat la cimitirul Belu din București.
După moartea poetului, George Călinescu a scris: „Astfel se stinse, în al optulea lustru de viață, cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc.
Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.”
Teorii despre moartea lui Mihai Eminescu
Moartea sa a născut multe controverse. De-a lungul timpului, s-au emis mai multe teorii despre cum a murit Mihai Eminescu. S-a luat în calcul ipoteza suicidului, dar și a asasinării.
Doctorul neuropatolog Ovidiu Vuia a scris în cartea sa dedicată studiului morții lui Eminescu că așa-zisa boală psihică a poetului nu ar fi fost una reală, ci doar un diagnostic greșit al medicilor, scrie Civicmedia.ro.
Medicul a mai menționat că, în afară de depresii și anxietate, Eminescu nu avea alte probleme, iar geniul său creator nu era alterat de vreo afecțiune mintală.
Cât timp a fost în spital, poetul prezenta tremurături ale membrelor, gurii, limbii și o ataxie alternând cu stări de delir și luciditate.
Ulterior, s-a enunțat teoria că aceste stări puteau fi semne ale intoxicației cu mercur, substanță care era administrată periodic de către medici.
Mai mult, se spune că la moartea lui Eminescu ar fi complotat și prietenul lui, Titu Maiorescu.
Conform lui Theodor Codreanu, critic și istoric literar, principala cauză a morții este tratamentul cu mercur aplicat de doctorul Șuțu: „Acum nu mai încape îndoială: acela care i-a grăbit moartea lui Eminescu (psihică si fizică) a fost doctorul Suțu, medicul ales de Titu Maiorescu pentru a-l vindeca pe poet”.
Eminescologul Nicolae Georgescu a scris un articol în ziarul Universul, cu titlul: Dosarul Morții lui Eminescu.
Eminescu, omorât cu o cărămidă?
În articol este prezentat un dialog cu un bărbat care pretindea că era frizerul Regelui Carol I, pe nume Dumitru Cosmănescu. Acesta ar fi asistat la omorârea lui Mihai Eminescu, și a povestit că l-ar fi vizitat la sanatoriul unde era internat.
„Cât a stat la Șuțu, eu cel puțin nu l-am văzut altfel decât scriind. Scria toată ziua, coli peste coli, și era foarte liniștit, dar soarta a făcut însă ca într-o zi să-l văd murind, aș putea zice, pe brațele mele”, a spus martorul.
În continuare, frizerul a povestit că, la un moment dat, pe când era în vizită la Eminescu, poetul i-ar fi cerut să meargă să se plimbe în grădină și să-l învețe să cânte „Deșteaptă-te, Române !”. Cei doi au ieșit și au început să cânte imnul țării.
La un moment dat, martorul a povestit că a venit un pacient și l-a lovit pe Eminescu în cap cu o cărămidă.
Lovitura a fost atât de puternică încât i-a provocat poetului grave leziuni la cap.
În continuare, bărbatul a povestit că Eminescu i-a zis să-l ia pe brațe și să-l ducă în salon. Bărbatul l-a dus în salon și l-a așezat pe pat.
În salon au venit mai mulți medici, în frunte cu Suțu, iar aceștia au spus că nu s-a întâmplat nimic grav, dar după o jumătate de oră, poetul murise.
