Preistoria de la porţile Bucureştilor: o vizită pe şantierul arheologic Glina - Bălăceanca. Praf, muncă, milenii de istorie
Șantierul arheologic de la Glina–Bălăceanca și-a închis porțile săptămâna trecută. Timp de aproape o lună, echipe de arheologi și studenți au lucrat la investigarea unui sit preistoric aflat la doar câțiva kilometri de București.
Printre cioburi, fragmente de locuințe și artefacte rare, cercetătorii speră să reconstituie viața comunităților care au locuit aici în urmă cu mii de ani.
Praf, peste tot praf...pe buze, pe gene, pe degete, căci, în câmp, la vreo 22 de kilometri de București, între cele două localități ilfovene, nu există nicio poartă, ci doar orizontul larg și o movilă ce ascunde istorii de mii de ani.
Șantierul arheologic Glina–Bălăceanca nu e ușor de găsit, dacă nu știi exact unde să-l cauți. Niciun panou, nicio indicație oficială, ci doar un carton agățat de un stâlp, pe care cineva a scris cu markerul, grăbit: „SIT”.
Acolo trebuie să părăsești drumul principal și să te avânți pe o potecă prăfuită, plină de hârtoape. După câteva sute de metri printre scaieți și pietriș, apare primul indiciu că ai ajuns: un container metalic, mat, și câteva mașini parcate ici-colo.
Sub cerul larg și gol, se ridică o movilă acoperită cu ciulini și buruieni uscate. E șantierul arheologic de la Glina–Bălăceanca, ceea ce a mai rămas în urma unor milenii de locuire neîntreruptă – de la neolitic, până în epoca bronzului. Acum, doar un copăcel verde, singuratic, stă de pază la poalele movilei.
Ce este un „tell”
Pentru noi este o movilă, dar specialiştii îi spun „tell”. Denumirea vine din arabă și înseamnă un deal creat de-a lungul a mii de ani, prin suprapunerea continuă a așezărilor umane. Imaginați-vă că, atunci când o casă de chirpici se degrada, oamenii construiau o alta fără să-și mai bată capul să ducă molozul în altă parte.
Peste generații și secole, acest proces repetat a dus la înălțarea movilei cu straturi formate din resturi de locuințe, ziduri prăbușite, vetre, gropi de depozitare, fragmente de ceramică și alte artefacte. „Tell”-ul de la Glina-Bălăceanca are aproximativ trei metri de straturi succesive care provin de la trei culturi majore ale preistoriei românești.
Scurtă lecţie de istorie: culturile Boian, Gumelniţa şi Glina
În stratul cel mai adânc, arheologii au găsit artefacte ale culturii Boian, care a înflorit în perioada Neoliticului mijlociu şi târziu, aproximativ între 4500 şi 4200î.Hr. Oamenii acelor vremuri trăiau în așezări stabile, adesea pe movile create prin suprapunerea locuințelor de-a lungul timpului.
Erau meșteri în prelucrarea ceramicii şi creau vase cu pereți lustruiți, de culori închise, decorate cu motive spiralate.
Cultura Gumelnița a urmat culturii Boian și a reprezentat un apogeu al Eneoliticului (o perioadă de tranziţie între Epoca Pietrei şi Epoca Bronzului, când ustensilele din piatră şi cupru au circulat simultan), datând aproximativ între 4200 și 3900î.Hr.
Oamenii acestei culturi erau renumiți pentru arta lor sofisticată și pentru metalurgia avansată a cuprului. Ceramica era şi ea distinctivă, cu suprafețe vopsite negru sau cenușiu și decorațiuni geometrice.
După cultura Gumelniţa urmează milenii în care movila nu a mai fost locuită, pentru că populaţiile locale lasă locul celor seminomade din cultura Yamnaya (venite din zona Caspică până în Europa Centrală), în urma cărora au rămas doar morminte tumulare şi o contribuție majoră la fondul genetic european.
În stratul cel mai apropiat de suprafaţă, arheologii au găsit obiecte aparţinând culturii Glina, din epoca timpurie a Bronzului, între 2600 și 2200î.Hr. Denumirea acestei culturi provine chiar de la situl arheologic de lângă București, unde au fost făcute descoperiri importante. Comparativ cu ceramica sofisticată a culturilor anterioare, ceramica Glina este adesea mai puțin finisată, cu decorații simple.
Începuturile șantierului arheologic Glina - Bălăceanca
O bună parte din „tell” a fost deja excavată, iar ce a mai rămas reprezintă doar 30% din întreaga suprafață a așezării preistorice, spune Mihai Constantinescu, profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București.
Arheologul Ion Nestor a început primele săpături în anii ‘20 ai secolului trecut, apoi o a doua etapă a avut loc între 1945 și 1970.
„Dar n-au publicat nimic. Mulți arheologi uită că trebuie să și bage în literatură ce au descoperit, altfel nu are nicio valoare”, spune Constantinescu. „E o cantitate imensă de material, sunt vagoane care s-au dus în Institutul de Arheologie din București, Muzeul Național de Istorie și Institutul de Arheologie din Iași”.
Arheologul speră, totuși, să poată recrea o imagine veridică a tell-ului cu ajutorul descoperirilor vechi și ale celor noi.
Braconieri și hoți pe șantierul arheologic
Dacă tot vorbim despre descoperiri noi, nu trebuie uitați nici braconierii. În jurul sitului sunt vizibile câteva gropi săpate de oameni întreprinzători, care s-au gândit că ar putea găsi ceva demn de valorificat aici.
Ultima dată s-a întâmplat în urmă cu aproximativ zece ani. Nu se știe dacă cei care au săpat ici și colo au găsit ceva demn de menționat. Cert e că, într-o ironie a sorții, eforturile distructive ale braconierilor de ieri au condus arheologii de azi către descoperiri valoroase. Curățând una dintre aceste gropi, echipa actuală a identificat în secțiunea ei urme de locuințe neolitice și materiale foarte timpurii.
Dar situl arheologic principal este într-o altă latură a movilei, unde arheologii au săpat trei secţiuni dreptunghiulare, câte una pentru fiecare cultură cercetată aici. Peste tot sunt împrăștiate ustensile - șpacluri, mistrii, cazmale, bidinele și pensule.
Ar fi fost mai multe, însă niște oameni întreprinzători au dat, în urmă cu câteva zile, o spargere la magazia de unelte, de unde au furat tot, chiar și apa și măsuța pliantă la care profesorul Sorin Ailincăi de la Universitatea București ar fi trebuit să deseneze obiectele dezgropate din sit.
Oamenii șantierului arheologic
Între vizitatori, studenţi, masteranzi şi arhitecţi, se află în șanțurile celor trei secțiuni principale ale sitului și Vasile Opriș, șeful departamentului de Arheologie de la Muzeul București și coordonatorul proiectului.
Într-o latură, colega lui de la Muzeu, Elena Gavrilă trece printr-o sită câteva găleți de pământ extras dintr-o groapă arheologică.
Printre ceilalți se numără câțiva studenți veniți în practică de la Facultatea de Istorie din București. Treaba lor e să învețe și să pună osul la muncile fizice, dar sunt entuziaști, fac glume, se bucură chiar și la a suta bucată de cărbune pe care o scot din pământ. „Facem iar grătar?”, întreabă unul dintre ei.
Eric abia a terminat anul I și spune că a venit pe șantierul de arheologie ca să-și facă practica obligatorie de la final de an.
Colegul lui, Mihnea, e mai hotărât - voia să ajungă aici musai, chiar dacă nu știe încotro îl va duce cariera. În apropiere e Diana, care și-a ales deja drumul.
Ea a terminat anul acesta Facultatea de Istorie de la Universitatea din București și s-a înscris la Masterul de Arheologie. Are mai multă experiență și, cu ajutorul colegului Vlad Bîndea, arheolog la Muzeul București, face măsurătorile topografice ale sitului.
„Vreau să ajut oamenii să cunoască măcar o mică parte din moștenirea culturală care ne-a fost transmisă”, spune Diana.
Săpături de succes
Dar campania din acest an a fost deosebit de rodnică, spun arheologii. Au fost recuperate tot felul de artefacte şi obiecte diverse, de la mărgele din lut la cioburi de ceramică şi aşchii din silex, de la seminţe carbonizate de cereale şi leguminoase până la câţiva dinţi umani - surprinzător, pentru că necropola aşezării este, cel mai probabil, în altă parte.
Totuşi, printre cele mai interesante descoperiri se numără figurine zoomorfe din lut ars, fragmente de figurine antropomorfe din os și un ac cu dublă volută, foarte bine conservat, care e deja la muzeu pentru restaurare.
Prof. Constantinescu spune, însă, că pe viitor cercetările se vor axa nu pe extragerea unor cantităţi uriaşe de obiecte, ci pe analiza condiţiilor de trai şi a alimentaţiei locuitorilor preistorici ai acestei movile şi pe publicarea rezultatelor.
Planuri de viitor
Tot la capitolul „viitor”, se încadrează și grupul de copii veniți în vizită pe șantierul arheologic. Erau viitori școlari într-a-ntâia și a doua la școala 79 din București, însoțiți de doamna profesoară Alina Șugubețu.
Au activități și pe parcursul verii, iar vizita la sit se încadra de minune în proiectul „Școala Verde”. Copiii au dat și ei o mână de ajutor la curățarea obiectelor scoase din sit, au aflat despre culturi străvechi, iar larma care venea de sub umbrarul improvizat de arheologi mi-a demonstrat că entuziasmul celor mici era la cote ridicate.
De altfel, unul dintre planurile de viitor pentru șantierul de la Glina-Bălăceanca e să fie transformat într-un parc arheologic - un loc deschis vizitatorilor, fie ei mai mici sau mai mari, unde să ia un prim contact nemijlocit cu (pre)istoria. Dar până atunci mai sunt câțiva ani în care arheologii speră să smulgă pământului noi secrete despre cei care au trăit în aceste locuri în urmă cu mii de ani.
ULTIMELE STIRI
CELE MAI CITITE
Sursa: StirilePROTV
Etichete: bucuresti, arheologi, glina, sit arheologic,
Dată publicare:
25-07-2025 01:39
