Una dintre sălile Teatrului Național București s-a deschis pentru a-l sărbători pe Florin Piersic, care a împlinit venerabila vârstă de 90 de ani. Familia, colegi de scenă sau simpli admiratori au ales să-i fie alături celui care și-a dedicat aproape 7 decenii din viață teatrului și filmului.

George Ivașcu, actor: „Florin Piersic este un spectacol, el. După cum se ştie, vedeţi, el poate să ţină sala până dimineaţa şi nu e o glumă, este o zestre, un tezaur al teatrului şi filmului românesc.”

Spectatori: „Faptul că-l iubeşte toată lumea, toată ţara, oameni de toate generaţiile, asta spune multe şi la 90 de ani”. (...)

A fost un adevărat spectacol şi o mare plăcere să vedem o asemenea valoare.”

Citește și
Fjord, în regia lui Cristian Mungiu, selectat în competiția oficială pentru Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes

Seara nu a fost lipsită de momente emoționante. Florin Piersic a surprins publicul, interpretând la pian o melodie pentru mama sa.

Iar surprizele nu s-au oprit aici. Actrița Medeea Marinescu i-a dedicat o melodie specială.

Medeea Marinescu: „Nu au putut lipsi nici scenele amuzante. O copie a lui Mărgelatu călare a adus în faţa publicului un moment nedorit de spontaneitate cabalină”.

Pe tot parcursul galei, spectatori i-au oferit flori marelui actor.

Spectator: „Un om extraordinar.”

Reporter: Cum a fost să îi dăruiţi flori?

Spectator: „Un privilegiu.”

Bărbat: „Fără cuvinte, noi ştim mai multe că avem o vârstă, dar totul e fără cuvinte.”

Este o persoană extraordinară, ştie să asculte, ştie să tacă” spune o spectatoare.

Florin Piersic este unul dintre cei mai iubiți și cunoscuți actori din România. A debutat pe scena Teatrului Național în 1959. Pe lângă umorul său desăvârșit, rămâne cunoscut pentru rolurile de haiduc. I-a jucat pe Anghel Șaptecai, Grigore Pintea și Mărgelatu.