Potrivit News.ro, parlamentarii USR au cerut suspendarea şedinţei, dacă acesta nu ajungea la audiere.
Ulterior, el a declarat că a fost extrem de dificil să intre în clădire şi că a fost invitat să stea într-o cameră şi să aștepte să vină cineva să îl aducă la comisii.
În acest timp, membrii comisiilor reunite din Parlament l-au aşteptat şi şi-au exprimat nemulţumirea pentru absenţa acestuia.
După ce a ajuns în sală, ministrul propus la Digitalizare şi-a cerut suze pentru întârziere.
”În primul rând îmi cer scuze, a fost extrem de dificil să intru în clădire. Am fost invitat să stau într-o cameră şi să vină cineva să mă aducă aici, când se termina cealaltă sesiune, iar eu stăteam liniştit”, a spus Bogdan Dumitru.