Deși traficul este restricționat de câteva luni, până acum nu s-a făcut nicio lucrare în zona afectată. Consolidarea nu poate începe, spun reprezentanții CNAIR, fără o soluție venită din partea constructorului.

Fisurile s-au transformat într-un crater

Pe autostrada A10, Sebeș-Turda, încă din luna mai au apărut primele semne ale unei alunecări de teren. Fisurile s-au adâncit și au format un crater imens.

Corespondent PROTV: „În această zonă, asfaltul s-a lăsat considerabil, surparea se extinde pe zi ce trece și au apărut noi fisuri adânci la doar un metru de singura bandă din cele trei, pe unde circulă acum mașinile.”

La acea vreme, chiar directorul general CNAIR, Cristian Pistol, a declarat că este vorba despre o „alunecare de teren cu evoluție imprevizibilă, care afectează direct siguranța circulației”.

CNAIR așteaptă soluția constructorului

Chiar și așa, până acum nu s-a intervenit în niciun fel. Reprezentanții CNAIR au transmis, pentru Știrile PRO TV, că lucrările de consolidare vor începe abia atunci când constructorul va finaliza documentația și va găsi o soluție tehnică potrivită.

Alin Șerbănescu, reprezentant CNAIR:Constructorul este încă în faza de proiectare, au făcut o serie de demersuri, dar urmează să ne prezinte o soluție tehnică pe care să o avizăm, iar după ce această soluție tehnică va fi agreată, vom putea vorbi despre graficul de lucrări în acest moment, dacă se respectă semnalizarea, nu există niciun risc.”

Drumul de mare viteză s-a surpat și în 2023, apoi din nou anul trecut. Au fost refăcute fundația și asfaltul, însă degradările au reapărut. De vină ar fi infiltrațiile de apă în terasamentul drumului.

Întreaga autostradă Sebeș-Turda are aproape 70 de kilometri. Iar lotul pe care a apărut surparea, lung de 16 kilometri, a costat peste 90 de milioane de euro, fără TVA.